S-au încheiat lucrările de alimentare cu apă în satul Macoviște; urmează Ciuchici și Nicolinț

1

Primăria comunei Ciuchici are în derulare un proiect, finanțat prin PNDL2, care prevede execuția lucrărilor de alimentare cu apă a celor 3 localități componente: Ciuchici, Macoviște și Nicolinț. Prima etapă a acestora s-a încheiat și a început cea de a doua. Despre toate acestea edilul comunei Ion Orbulescu a declarat pentru Reper24:

2

„Proiectul cuprinde lucrările de montare a conductelor de alimentare cu apă, distribuția pentru fiecare locuință și forarea de puțuri de alimentare în toate cele 3 sate componente ale comunei. Am început cu Macoviște, iar la această oră lucrările sunt gata, iar constructorul a demarat și execuția alimentării în Ciuchici. Mai avem nevoie de câteva avize pentru alimentarea cu energie electrică a stației de pompare și sper ca în cel mult o lună să putem începe probele pentru Macoviște“.

3

„Din păcate în acest an apa va fi pompată doar pe anumite tronsoane, urmând ca întreaga comună să poată fi alimentată de anul viitor. După ce constructorul va finaliza Ciuchiciul se va muta la Niciolinț. Între cele două sate avem un drum agricol iar pe acolo se va trece cu conducta de apă, urmând să fie distribuită apoi pe fiecare stradă, astfel încât fiecare gospodărie să poată beneficia de apă potabilă“.

4

Au fost montate cu acest prilej și hidranți, dar și cișmele, a mai precizat primarul comunei Ciuchici Ion Orbulescu.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei