Romeo Dunca: „Opoziția a profitat de faptul că nu am fost toți și haț, ne-a tras una după ceafă”

dunca

Un proiect de hotărâre privind modificarea acordului de asociere încheiat între Consiliile Județene Caraș-Severin și Timiș și Primăriile Reșița și Timișoara privind achiziționarea în comun a serviciilor de realizare a studiului de prefezabilitate și a studiului de fezabilitate pentru proiectul de modernizare a căii ferate Reșița – Timișoara cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră, nu a trecut astăzi de votul consilieri județeni cărășeni. Președintele forului județean, Romeo Dunca, deși dezamăgit că proiectul nu a fost aprobat (consilierii din opoziție votând împotrivă, iar liberalii nefiind în formulă completă), este convins că la o viitoare ședință modificarea va fi aprobată fără probleme. Cu toate acestea, primarul Reșiței, Ioan Popa, prezent și el la ședință, atrage atenția că obținerea de fonduri europene reprezintă o luptă contra cronometru și orice întârziere poate reprezenta ulterior un handicap greu de depășit.

Ce presupune mai exact proiectul respins astăzi în cadrul ședinței CJ Caraș-Severin? Este vorba de un act adițional la protocolul încheiat între cele patru entități, introdus la inițiativa secretarului general al județului Timiș, prin care se dorește ca în caietul de sarcini, pe lângă studiile de prefezabilitate și fezabilitate, să fie introdusă și documentația pentru achiziția proiectului tehnic și execuția lucrărilor. Totul, în cadrul aceleiași alocări financiare.

Noi ne-am bucurat să introducem aceste elemente în plus, pentru că s-ar constitui într-un câștig de timp, adică după ce vom primi studiul de fezabilitate, am avea deja caietul de sarcini gata pentru PT și execuție și îl scoatem imediat pe piață. Pentru că avem acest termen limită care se numește decembrie 2022, când trebuie să fie contractul de proiectare și execuție semnat. Culmea, noi l-am trecut luni prin ședință de CL, Timișoara l-a trecut din câte am înțeles, Timișul îl trece și el în formula asta și ne-am poticnit aici”, a precizat primarul Ioan Popa.

Pentru ca proiectul să fie aprobat, ar fi fost nevoie de 16 voturi, dar în absența a doi consilieri liberali, proiectul a avut doar 15 voturi pentru.

Noi am plecat pe un drum și vom face tot ce ne stă în putință să ducem acest proiect la îndeplinire, cu atât mai mult cu cât cheltuielile din acest an nu sunt atât de mari, iar astăzi nu am cerut suplimentarea sumelor. O să depășim momentul acesta, suntem necăjiți, este o pierdere, o înfrângere pe care putem spune că astăzi am avut-o. Nu noi, cât visul și viitorul județului.

Din păcate, opoziția a profitat de faptul că nu am fost toți și haț, ne-a tras una după ceafă, deși nu ne dărâmă asta. Nu este suficient. La ședința următoare vom fi 17 care vom vota și vom merge mai departe. Vom contabiliza o săptămână de întârziere, dar mergem înainte”, a declarat la finalul ședinței, președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca.

popa

Pe de altă parte însă, primarul Reșiței, Ioan Popa, a atras atenția că în astfel de cazuri orice întârziere reprezintă o pierdere și că ar fi păcat ca protocolul încheiat între Primăria Reșița, Primăria Timișoara, Consiliul Județean Caraș-Severin și Consiliul Județean Timiș să aibă soarta Alianței Vestului.

Pentru cei care nu înțeleg, lupta pe fonduri europene, este o luptă pe timp și fiecare zi, fiecare săptămână pierdută, este o pierdere majoră, care poate nu mai poate fi surmontată la un moment dat. Este un proiect care sigur se va finanța pe PNRR, acordul cu CFR Infrastructură a fost semnat. Mergem înainte normal, dacă nu ne blocăm în aceste mici chestiuni. Alianța Vestul de aia nu a funcționat, pentru că atunci când sunt mulți parteneri, riscul ca unul dintre ei să nu funcționeze în anumite etape esențiale este foarte mare”, a mai precizat primarul Ioan Popa.

Citește și Trenuri pe relația Reșița – aeroport Timișoara, din 45 în 45 de minute! Ce presupune proiectul de modernizare a căii ferate și în ce stadiu se află?

 

Karina TINCUL

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Ștrul

    Te oftici Dunca te oftici ai?Dăi pe mâna covițului pe măgari dar te rugăm să nu mai fi atât de ofticos, cauzează la herț ști ce-ți zic!Gata șterge-ți nasul și lacrimile și fuga fuguța la colegul tău de joacă Neluțu Popa și mai lăsați naiba smiorcăiala, ce bărbați sunteți cei de la grupa mică?

  2. Carasanul

    Daca le mai da Vela doua peste nas lui Lolec si Bolec in sedintele de CJ , cred ca o sa faca infarct cei 2, Ce se intampla cand injura Vidaicu si se crede si el smecher ,nu trec hotarariile de Cj , greu cu ciolanu , Se vede grupul de interes Judetean format in jurul banului public ? Poate verifica DIICOTUL SI DNA cum se atribuie lucrarile directe , consultanta , licitatiile .

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei