Romeo Dunca, despre noul administrator public al județului: „O să vedeți în timp că Tinu Vidaicu are niște calități deosebite”

modelmic

Surpriză în rândul cărășenilor în urmă cu câteva zile, atunci când a devenit cunoscut numele noului administrator public al județului Caraș-Severin, nimeni altul decât Tinu Vidaicu, coproprietar al unui club din Timișoara. Ajuns în atenția publicului sub numele de DJ Force, după care s-a orientat spre managementul de cluburi, Vidaicu și-a anunțat chiar el numirea, cu ocazia semnării unui protocol de colaborare între Primăriile Reșița și Timișoara și Consiliile Județene Caraș-Severin și Timiș privind atragerea de fonduri pentru implementarea unor proiecte majore de infrastructură.

Și în ciuda criticilor care nu au întârziat să apară în urma anunțului, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, își apără opțiunea, susținând că Tinu Vidaicu este omul potrivit la locul potrivit.

Interesul meu este ca județul să o ducă mai bine. De la mine în jos lucrurile vor fi sănătoase, nu am să aplic metode bine cunoscute să pun pe poziții oameni care nu au competența necesară și de multe ori nici nu întreb de unde vine omul respectiv, întreb ce știe și ce ar dori să facă.

Cred foarte mult în Tinu Vidaicu. Este un om care poată să îți vândă o roșie pe jumătate putredă ca și una de clasa întâi. El are niște talente, noi va trebui doar să îi furnizăm obiective pe care el să le poată promova și o va face foarte bine. O să vedeți în timp că Tinu Vidaicu are niște calități deosebite, el mă ajută deja la analiza întregului personal din Consiliul Județean, pentru că așa cum am spus, voi folosi tot ce este potrivit la CJ și voi încerca să păstrez cât mai mulți oameni de calitate. Tinu Vidaicu este un om care dacă vom avea un lucru care merită să zicem nota 7, el îl va prezenta ca fiind de nota 9 și cred că este important lucru acesta. Dar noi vom face lucruri de nota 10 pe care el va putea să le prezinte ca fiind deosebite”, a afirmat în cadrul unei emisiuni live la Reper 24, președintele forului județean, Romeo Dunca.

Citește și Parteneriat istoric între Reșița, Timișoara, Caraș-Severin și Timiș, pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare pe fonduri europene

Conform unei declarații pentru pressalert.ro, principalul rol al lui Vidaicu va fi acela de a promova frumusețile din Caraș-Severin pe plan internațional. „Voi dezvolta la nivel macro ceea ce am făcut cu Epic și Ponton Casa Baraj. Mi-am petrecut copilăria în Brebu Nou, Gărâna, Trei Ape… înainte de anii ’90… și am prins cele mai frumoase perioade de turism montan. Sunt multe locuri în zonă care pot fi valorificate din nou prin primele proiecte care mi le-au expus Romeo Dunca și Ioan Popa. Datoria mea va fi să pun aceste proiecte în practică, să le promovez pe plan național și internațional… să ajungem la o infuzie mare de turiști străini în viitorul apropiat. E un drum lung, dar vrem să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. Putem face ceva memorabil din această zonă cu mult potențial. Cred că am fost ales pentru această funcție și pentru că sunt foarte ambițios… nu mă las până nu obțin ceea ce îmi doresc. Îmi doresc să împărtășesc din know how-ul meu pentru a realiza lucruri frumoase în Caraș Severin”, a precizat Tinu Vidaicu.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare