Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au reţinut un grup format din patru persoane care încerca să treacă ilegal frontiera, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.
Cei patru se deplasau pe jos spre Ungaria, fiind reținuți de patrulă de supraveghere a frontierei de stat la aproximativ 300 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, pe malul râului Mureş, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, subcomisar Laura Milea.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Cuba, Libia, Iran şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 25şi 35 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen.
Cele patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, sunt solicitanți de azil și au declarat că au plecat de la centrul unde erau cazați cu autoturisme de ocazie până la Arad, iar de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii în apropierea frontierei. Au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză şi doreau să ajungă fiecare în diferite ţări din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Karina TINCUL