Preluarea președinției Uniunii Europene de către Portugalia, la începutul acestui an, îi oferă prilejul euro-deputatului Victor Negrescu să atragă din nou atenția asupra faptului că România a mai pierdut un start; acela de a-și promova măcar o parte din prioritățile sale europene:
„Portugalia a preluat la începutul anului președinția Consiliului Uniunii Europene. Cu un guvern de stânga, condus de carismaticul premier, Antonio Costa, Portugalia își propune o președinție axată pe relansarea economică, dimensiunea socială și tranziția digitală și ecologică.
România ratează din nou momentul pentru a promova o parte din prioritățile sale europene. Nu a fost prevăzută în ultimele luni nicio discuție cu rezultate semnificative la nivel înalt cu partenerii portughezi pentru a discuta împreună agenda europeană. În 2017, cu ocazia vizitei efectuate la Lisabona la invitația premierului Antonio Costa, discutam cu omologul meu de atunci prioritățile comune, însă astăzi agenda europeană a României se rezumă doar la generalități și planul de redresare respins de Comisia Europeană.
Felicitări Germaniei pentru o președinție de succes. Apropo, nu se măsoară în număr de dosare, ci în capacitatea de a genera consens pe subiecte importante precum bugetul european și planul de redresare. Rolul jucat de colegii din SPD, în mod special miniștrii de externe și de afaceri europene, a fost esențial în reușita acestui semestru european într-un context foarte dificil“ a mai adăugat euro deputatul român pe pagina sa de socializare.
Dan AGACHE