Plângeri penale împotriva șefilor din fosta administrație județeană

d

Romeo Dunca a vorbit cu ceva timp în urmă despre scurgerile de bani din Consiliul Județean și informa în acel moment că vor urma plângeri penale. După spusele președintelui administrației județene, două plângeri au fost depuse chiar înainte de sărbători. Este vorba despre lucrări la drumuri executate de către DDJ, o mare parte a investițiilor instituției fiind realizate după principiul „la noi merge orice”, iar  verificările făcute l-au determinat să constate că totul este „cangrenat” pe acest segment și că vor exista și mai multe plângeri penale în viitor.

Citește și: „Toată structura de control de la Drumuri Județene este compromisă“ afirmă Dunca

Două se referă la situația drumurilor pe care am prezentat-o, acelea sunt cu toate persoanele implicate și mai sunt cereri care vor fi adresate instituțiilor care au primit lucrările, vis-a-vis de acea delapidare de 2 milioane 500 de mii de lei de la centrul de persoane vârstnice și acum, mai nou, am găsit alte lucrări care au venit la plată și care sunt neconforme, care nu au documente justificative suficiente.

Cele unde am găsit documente justificative le-am verificat în teren și am constatat anumite lipsuri. E un fenomen dificil și care se desfășoară într-o atmosferă foarte ostilă”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, fără prea multe amănuntei în acest sens.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Codul penal

    Așa a început si PONTA cu USL , a formulat plângeri penale față de toți din guvernarea Boc ( intre noi fie vorba , guvernare proastă ) si uite unde este Ponta si unde este Boc. Cine scoate sabia, de sabie (plângere penală ) va sfârși

    1. BoBo

      Si cine seamana vant, furtuna ca culege si cine sapa gropile, el va cadea in ele. A face rau cu rea-credinta si cu rea-vointa, cum face dl. Dunca, trebuie sa stie ca bumerangul se intoarce intodeauna inapoi si te va lovi in cap.

  2. Menumorut

    Alături de prietenul meu Romeo Șunca, discipolul reșițean Ioan Gură de Aur, Ministrul Gândurilor și Ducele Ciorbei de burtă vom duce carașovenii pe culmile gloriei crepusculare! Amin.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei