Începutul lunii mai a intrat furtunos în Caraș-Severin, vremea lovind cu ploi însemnate cantitativ și vijelii. Nici Reșița n-a scăpat de probleme, furtunile provocând diverse pagube, nu dintre cele mai însemnate, dar care au apărut din cauza autorităților locale, din ce susțin reșițenii.
Mai exact, este vorba despre mai mulți arbori căzuți pe strada Țarcului din Reșița, care au avariat trei autoturisme. Cum datoria de asigurare a copacilor de pe raza orașului aparține Primăriei, care trebuie să se asigure periodic că niciun arbore nu constituie un pericol pentru reșițeni nici măcar în condiții meteo extreme, autoritățile locale au decis să-și însușească valoarea pagubelor.
Daunele la cele trei autoturisme vizate vor fi acoperite din bugetul local, deci tot din banii reșițenilor, din fondul pentru situații de urgență.
„Prin procesele verbale de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor periculoase, comisia de evaluare și-a însușit valoarea de reparație cuprinsă în devizele ofertă întocmite pentru aceste autoturisme avariate.
Ținând cont de faptul că prin hotărârea de consiliu local privind taxele speciale a fost constituit un fond pentru situații de urgență, fapt pentru care se propune spre aprobare proiectul de hotărâre privind acordarea de despăgubiri pentru remedierea avariilor provocate de căderile de arbori din data de 07.05.2016”, informează autoritățile locale.
Alexandra JURCA
