Reper 24 îi urează ”La mulți ani” Nadiei Potoceanu

Nadia Potoceanu

O figură cunoscută în rândul reșițenilor, Nadia Potoceanu se poate lăuda cu o carieră de invidiat și cu multe reușite în viață. Profesor universitar, fondator al fundației Activity, fost președinte și actual membru al Clubului Rotary din Reșița, a fost și este în continuare implicată în numeroase proiecte importante, de la lupta pentru egalitate de șanse între sexe până la militarea pentru un mediu curat și o viață sănătoasă și implicarea tinerilor în proiecte voluntariat.

La împlinirea vârtei de 67 de ani, Reper 24 a stat de vorbă cu Nadia Potoceanu, care în ciuda succeselor obținute în viață, cotinuă să fie o persoană modestă, care nu își dorește să fie în lumina reflectoarelor:

Reper 24: În primul rând La multi ani!

NP: Multumesc frumos. Nu este chiar o vârstă “rotundă” să fie luată în seamă dar urările sunt totdeauna binevenite.

Reper 24: Sunteți o persoană foarte activă, implicată în multe proiecte vu fundația Activity, cu Clubul Rotary. Ce ați spune că vă motivează?
NP: Dorința de a schimba ceva pentru cei de lângă noi. Prea multe persoane, culmea nu se mobilizează să facă ceva pentru propria persoana și s-au blazat. Este trist deoarece vârsta acestora  este tot mai scăzută.

Reper 24: În trecut ați candidat pentru funcția de primar al Reșiței. Vă gândiți să mai candidați odată?
NP: Categoric nu! Reșița a devenit un oraș de pensionari, dar tinerii ar trebui să schimbe acest lucru. Dacă aveam cu 4 ani mai puțin decât în prezent, aș fi riscat o confruntare în această direcție. Este vremea celor tineri și sper din tot sufletul că un tânăr sau tânăra va schimba fața Reșiței.

Reper 24: Ce i-ați sfătui pe tinerii aflați la început de carieră?
NP: Să se respecte, să îndrăznească și să nu uite că de ei depinde viitorul: al lor, al copiilor ce vor veni și a părinților lor. Echitatea inter și intra generații este o dorința dar și o cerință.

Reper 24: Ce vă mai doriți pentru cariera dvs, pentru viața dvs?

NP: În primul rând sănătate pentru familie și pentru mine personal. La vârsta mea nu am renunțat la carieră, deși multe persoane s-ar fi așteptat la acest lucru. Chiar dacă cercetarea în domeniul tehnic s-a redus, datorită Fundației ACTIVITY realizăm cercetări în domeniul mediului și sociologiei. Avem proiecte și niște oameni minunați îmi sunt aproape în aceste demersuri. Le mulțumesc tuturor: Adina, Oana, Adela, Petrișor, Alex, Dan și mulți alții. Și Dumneavoastră!

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei