
O substanţă chimică numită triclosan, aflată în compoziţia popularei paste de dinţi Colgate Total, a fost asociată cu dezvoltarea celulelor canceroase şi dereglările hormonale, în urma unor teste pe animale.
Autorităţile responsabile de controlul bunurilor de larg consum din Statele Unite verifică în această perioadă dacă folosirea triclosanului la fabricarea săpunului, a tocătoarelor şi jucăriilor este sigură pentru sănătatea publică. Companiile producătoare au decis să retragă treptat din circulaţie aceste produse. Statul american Minnesota a votat în luna mai interzicerea triclosanului în mai multe produse, scrie Bloomberg News.
Totuşi, milioane oameni din lumea întreagă intră în contact cu triclosanul în fiecare zi, prin intermediul unei paste de dinţi cu vânzări spectaculoase, care foloseşte substanţa ca ingredient antibacterial contra bolilor gingiilor – Colgate Total.
„Total“ este un produs sigur, asigură reprezentanţii brandului Colgate, citând rigurosul proces al Food and Drug Administration (FDA) – Agenţia americană pentru Siguranţa Alimentelor şi Medicamentelor – care a dus la aprobarea comercializării acestui tip de pastă de dinţi în anul 1997. O analiză mai atentă a acelui proces de autorizare a scos la iveală faptul că unele dintre datele ştiinţifice avansate de Colgate pentru a garanta siguranţa folosirii triclosanului în pasta de dinţi nu erau foarte clare, iar marele public nu a avut acces la dosar până în acest an.
Ancheta realizată de Bloomberg arată că dosarul de aprobare a cuprins studii care raportau malformaţii osoase la fetuşii de şoareci şi şobolani, iar Colgate a afirmat că acele studii nu erau relevante. Privite prin prisma ştiinţei actuale, asemenea malformaţii sunt un semnal al faptului că triclosanul întrerupe funcţionarea sistemului endocrin şi afectează funcţionarea hormonală, potrivit celor trei ceretători rugaţi să analizeze cele 35 de pagini.
Companiei Colgate i-au luat 10 ani şi 38 miliarde de dolari pentru a dezvolta brandul Colgate Total. Introdus pe piaţă în 1992, produsul a fost lansat în aproape 100 de ţări înainte de a obţine aprobarea autorităţilor americane. În 2010, Uniunea Europeana a interzis folosirea triclosanului în materiale care vin în contact cu mâncarea.
Citiți mai multe pe Adevarul.ro.