Reconversia zonei fostului ștrand „7 Noiembrie”, cu un pas mai aproape de realizare

modelmic

Reconversia zonei fostului ștrand „7 Noiembrie” din Reșița este cu un pas mai aproape de realizare. Achiziția lucrărilor pentru transformarea zonei și construirea viitorului centru multifuncțional, un proiect în valoare de peste 22 de milioane de lei, a fost depusă pe site-ul de achiziții publice, anunță primarul Ioan Popa.

Prin această investiție se urmărește punerea la dispoziția reșițenilor a unei noi zone de agrement și construirea unui centru multifuncțional ce va putea găzdui diverse evenimente sportive, ateliere de creație, spectacole, expoziții și servicii sociale.

Zona adiacentă va fi transformată într-un spațiu public pentru relaxare și recreere, ce include o piațetă publică, terenuri de sport, spații verzi și zone de parcări”, reamintește edilul reșițean.

Centrul multifuncțional va fi realizat pe Bulevardul Revoluția din Decembrie nr. 40-42, unde vor fi demolate construcțiile existente și se va construi un nou imobil, cu două corpuri de clădire și două etaje, având o suprafață desfășurată de 4.226 metri pătrați. În plus, proiectul include și reabilitarea drumului pe o porțiune de aproximativ 1000 metri liniari, porțiunea cuprinsă între strada Fântânilor și str. Mociur.

Valoarea estimată a lucrărilor este 22,541,591.95 lei (inclusiv TVA), iar durata de implementare a proiectului este de 40 de luni.

154645754_3747081391994180_5783160253872431601_n

154605870_3747082575327395_6597921818455642810_n

 

Karina TINCUL

 

 

 

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei