Consilierii județeni cărășeni și-au dat acordul de principiu pentru preluarea mai multor bunuri imobile de la Ministerul Tineretului și Sportului, având în vedere strategia de descentralizare a Guvernului, care prevede printre altele desființarea Direcțiilor Județene de Sport și preluarea competențelor acestora de către forurile județene. Practic, zeci de imobile, inclusiv taberele Râul Alb și Vila Klaus ar trece în administrarea Consiliului Județean.
„Consiliul Județean Caraș-Severin și-a dat acordul de principiu de a prelua de la Ministerul Tineretului și Sportului o serie de obiective pe care acest Minister, prin intermediul Direcției Județene le are în județul nostru. Evident, ne-am dat acest acord de principiu cu observațiile la fiecare imobil în parte legate de apartenență, legate de existența sau nu a CF-urilor, de drepturi de proprietate, de existența sau nu a clădirii efectiv și o să continuăm să avem o corespondență cu Ministerul Tineretului și Sportului”, a explicat președintele CJ CS, Silviu Hurduzeu.
Din lista destul de consistentă a imobilelor ce ar urma să fie preluate de forul județean, o mare parte sunt în stare avansată de degradare, altele nu sunt intabulate (tabăra din Poiana Mărului sau Maciova), au fost retrocedate (tabăra Băile Herculane) sau efectiv nu mai există (tabăra Jerveni).
Ce va face Consiliul Județean când va prelua bunurile Direcției Județene de Sport? „Va trebuie să identificăm fonduri să le întreținem”, afirmă Hurduzeu.
„Unele sunt în stare de funcționare, cum ar fi tabăra de la Râul Alb, celelalte sunt într-un stadiu destul de avansat de degradare, mă refer aici la Vila Klaus, la imobilul de la Herculane pe care îl are Direcție de Tineret și Sport și care nu sunt folosite, ele în acest moment fiind închise. Pe măsură însă ce vom vedea efectiv ce ni se va transmite și cu ce obligații, vom găsi soluții pentru a le păstra pe cele care sunt în stare de funcționare, iar în ceea ce le privește pe cele care sunt în acest moment închise, există și posibilitatea de a le schimba destinația. Dar, probabil că va fi o prevedere legală în acest sens și există și posibilitatea de a accesa sume de bani prin CNI pentru aceste imobile”, a mai precizat președintele forului județean.
Karina TINCUL

Cand va incepe REABILITAREA drumului judetean DJ582 E, Prislop-Semenic ? de peste 10 ani pe acest drum judetean nu s-a bagat nici 1 leu. Acest drum este de maxima importanta pentru tot turismul montan din zona muntilor Semenic. Fara un drum de foarte buna calitate turismul din aceasta zona nu se va dezvolta.