Raed Arafat: „Declararea stării de urgență este menită să ajute, să sprijine și în nici un caz să creeze probleme”

arafat

În urma decretării stării de urgență de către președintele Klaus Iohannis, Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor de Interne și șeful DSU, a făcut public un mesaj prin care atrage atenția asupra informațiilor care pot crea panică pe un fond sensibil generat de criza noului coronavirus în România. Mesajul a fost postat după ce a cerut permisiunea ministrului de Interne, Marcel Vela.

În urma anunțului domnului Președinte despre declararea stării de urgență, au început speculațiile, mesajele de panică și mai ales mesajele care pot determina un anumit comportament al populației. Au apărut afirmații în mass media cum că alimentele vor fi raționalizate sau că circulația va fi închisă … etc. Au apărut filmări regizate de persoane care iau situația în glumă arătând cum fuge un individ îmbrăcat în alb după un alt individ insinuând că situația este scăpată de sub control.

Mass media, cei care postează pe rețelele de socializare și fiecare dintre noi ca cetățeni responsabili va trebui să adoptăm o atitudine civică responsabilă.

Declararea stării de urgență este menită să ajute, să sprijine și în nici un caz să creeze probleme. Acest subiect nu trebuie speculat și nici politizat. Este nevoie să fim solidari și să avem încredere unii în ceilalți”, informează Raed Arafat.

foto: Stirile PRO TV

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    Mesajul a fost postat după ce a cerut permisiunea ministrului de Interne, Marcel Vela.
    „Acest subiect nu trebuie … politizat. Este nevoie … să avem încredere unii în ceilalți”, informează Raed Arafat.

    Mda. Postat de Raed Arafat cu permisiunea politică a primului miliţian, demn şi mai ales de încredere (ales de alţii). Adică … numit de încredere.
    Starea de necesitate (cu import de încredere) nu a fost încă decretată de Preşedinte şi nici finanţată pe căile “simplificate” de urgenţă.
    Oricum, restrângerile de libertati cetăţeneşti au fost aplicate de Vela în mod arbitrar şi ilegal, înainte de a se decreta stare de urgenţă.
    Şi sub pretextul cum că un virus poate fi vizualizat de miliţieni şi fără microscopie electronică, doar pe baza de prezumţii şi bănuială (ne)rezonabilă.
    Ca la Armeniş, unde migranţi sirieni şi egipteni (sub acoperire) îi atacă deja lui Vela sălaşul natal, de urgenţă.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei