
Casa de Cultură din Scăiuş poartă de ieri numele unui om de cinste al Banatului: protopop dr. Vasile Petrica. Ruga de la Scăiuş a debutat cum se putea mai frumos.
Poate cele mai frumoase momente pe care le-am trăit în satul bănăţean sunt acelea în care fii lui se întorc acasă, la obârşie, într-o chemare dulce de vatră ce i-a zămislit în aceste locuri binecuvântate. Mai presus, ieri la Scăiuş, satul şi oamenii de aici au adus recunoştinţa lor unei personalităţi remarcabile a vieţii monahale dar şi a literaturii şi cercetărilor istorice, protopop dr. Vasile Petrica, fiu al acestor locuri care a fost prezent la manifestare. Despre personalitatea şi lucrările omului de cultură Vasile Petrica, vom evoca o pagină importantă într-un alt articol Reper 24, ce îl va avea în prim plan. Un merit indubitabil în momentul înălţător trăit la Scăiuş îl are primarul comunei Fârliug, de care aparţine satul Scăiuş, Ioan Borduz, omul care prin tactul şi rafinamentul său a realizat ceea ce era în cele din urmă un lucru firesc: a dat recunoaştere în timpul vieţii unei personalităţi remarcabile a locului, prin titulatura acestui simbol de cultură al satului care de ieri îi poartă numele, Casa de Cultură Prot. Dr. Vasile Petrica – Scăiuş. Căci unde s-ar fi pretat mai bine numele acestui om încărcat de simboluri dedicate culturii, Vasile Petrica, decât pe frontispiciul casei de cultură?
Despre cetăţeanul de onoare al judeţului Caraş-Severin, despre fiul Scăiuşului dr. Vasile Petrica, a vorbit cu elocinţă cel mai îndreptăţit om, Ioan Borduz, primarul comunei Fârliug, principalul „vinovat“ al evenimentului:
Despre momentul unic trăit ieri în satul său natal, protopopul Vasile Petrica a ţinut să precizeze:
Tot în avanpremiera tradiţionalei rugi de la Scăiuş, a fost sărbătorită şi pensionarea secretarului comunei Fârliug, fiu al aceluiaşi sat, Gheorghe Mitric, cel care a servit cu devotament interesele primăriei şi în egală măsură ale consătenilor, vreme de 40 de ani.
Ruga a continuat în acordurile solistei Maria Milu Sorescu, care a încântat publicul şi a trezit spiritul jucătorilor de brâu de la Scăiuş, o tradiţie perenă ocazionată de hramul bisericii la marea Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, ce are loc în fiecare an, pe 15 august.
Ca o concluzie, aş putea spune că la Scăiuş am trăit realmente clipe de bucurie spirituală, în locuri unde simţi că oamenii mai au drag de semenii lor, unde rodul muncii după o viaţă de trudă intelectuală îţi este recunoscut sau cum foarte bine spunea într-una din cărţile sale actorul principal al acţiunii de la Scăiuş, Vasile Petrica, „după fruct se cunoaşte un arbore“.
Sergiu TABAN
Multumim lui Dumnezeu, Tatal nostru al tuturor, care a presarat printre noi, astfel de comori, prin care ni S-a descoperit si ne-a chemat la Sine,
facandu-ne, prin aceste modele, sa descoperim
si-n noi, comorile cu care ne-a pecetluit Divinul Pedagog!
Multumim lui Dumnezeu pentru cei care au avut aceasta initiativa in timpul vietii parintelui protopop, pentru ca oamenilor e normal sa le oferim flori cand sunt printre noi, cu noi.
La aparitia fiecarei lucrari a parintelui Prot. Dr. Vasile Petrica, remarcam cu bucurie, cum parintele s-a straduit sa nu lase in uitare contributia la cultura noastra, a multor personalitati trecute deja in eternitate. Iata de ce imi pare, acest eveniment, de recunoastere a meritelor sfintiei sale, aici si acum, ca un semn al legaturii dintre Biserica Luptatoare si cea Triumfatoare, pentru ca toate scrierile parintelui, marturisesc fondul si caracterul crestin al culturii noastre romane.
Si pentru ca in-adevar, “dupa fruct se cunoaste arborele”, multumesc lui Dumnezeu ca El a ales ca si eu sa fiu un rod al preotiei parintelui Vasile Petrica, aceasta incluzand predicile, scrierile sfintiei sale precum si intreaga pastoratiei din copilaria mea. Asadar, s-ar cuveni ca in umbra, pastrand proportiile, sa asez diploma mea de Licenta in Teologie, pe cea de Doctor in Teologie si de ce nu fiecare din cele 10 lucrari publicate de mine pana acum …si pe cele doua aflate la tipar…si poate chiar descoperirea chemarii mele pentru a fi profesor de Religie, indicator spre Cristos, dupa modelul pe care mi L-a oferit Domnul si Invatatorul nostru Isus Cristos, prin parintele.
Nu in ultimul rand multumesc parintelui protopop dr. Vasile Petrica pentru ca atunci cand eu-copilul, observam reusita sa in imitatio Christi, a avut intelepciunea, ca un veritabil model, sa spuna precum Profetul de la rascrucea testamentara, Ioan Botezatorul: “nu eu sunt Cristosul, ci Acela care vine dupa mine…”
Ne-au oferit modelul unei familii crestine, a familiei de preot, prin exemplul careia Invatatorul mi-a dat tarie multa , sunt deja 35 de ani!
Scriu aceste randuri din recunostinta fata de Dumnezeu si fata de acesti oameni minunati, cu convingerea ca evenimentul desfasurat la Scaius spre bucuria parintelui Prot. Dr. Vasile Petrica, a familiei sale si a noastra, este Opera Maicutei Sfinte care a ales Scaiusul, in 1934…a lacrimat prin Icoana Sa din biserica greco-catolica din Scaius, ca manifestare a Iubirii Sale Materne, pentru toti fiii Sai.
Multumind Mamei Ceresti pentru toate aceste semne de Iubire, asezam in Bratele-I binecuvantate toate familiile preotilor nostri ortodocsi si greco-catolici, cu dorinta ca ele sa fie mereu modele veritabile pentru cei in nevoie, dupa Vointa Fiului Sau!
Bucuria mea este mare ca acest eveniment a avut loc, la sabatoarea Adormirii Maicii Domnului(15 august 2014), urmand ca la 27 septembrie a.c., la implinirea a 20 de ani(la 8 sept.) de episcopat, Preasfintitul Alexandru Mesian, sa sfinteasca noua biserica greco-catolica, ridicata in cinstea Iubirii Maicii Sfinte, dovedita prin Minunea Sfintei Lacrimari din toamna anului 1934, cu sase ani inainte de nasterea Pr.Prot. Dr. Vasile Petrica!
In jurul Mamei, copiii se aduna in unitate!