„Pronosticul meu este că această lege va trece și de Senat care este cameră decizională“

a

Proiectul de lege care prevede carantinarea persoanelor confirmate cu COVID-19 a fost dezbătută astăzi în Senat, fără a se ajunge la un vot final. Vă reamintim, ca urmare a deciziei Curții Constituționale de a amenda vechea lege privind izolarea și carantinarea persoanelor suspecte sau infectate, Guvernul României a făcut un nou proiect de lege, care a trecut pe repede înainte prin Camera Deputaților, aleșii dându-și girul asupra ei, cu excepția celor din PRO România care au votat la sfârșitul săptămânii trecute împotrivă.

Despre acest proiect de lege dar și despre soarta acestuia în camera decizională în acest caz, Senatul, Secretarul General al PRO România deputatul Ion Mocioalcă a precizat:

„După ce Curtea Constituțională a declarat carantinarea ca fiind nelegală, pentru că este clar o îngrădire a drepturilor și libertăților cetățenilor,  Guvernul, în dorința de a scoate cât mai multe foloase electorale din această nenorocire numită coronavirus care a apărut și în România, a venit cu un proiect pe care l-au criticat absolut toate forțele politice. Menționez aici, pe lângă societatea civilă și o mică parte din liberali“.

„Ceea ce nu înțeleg, este faptul că după ce l-au făcut praf, onor camarazii din PSD au votat această lege în Camera Deputaților. După ce au votat-o au ieșit din nou și au spus că au găsit alte nenorociri în lege și chiar aștept cu interes să văd ce se va întâmpla la Senat, când probabil va fi confirmat încă odată blatul PSD-PNL și la fel ca în Caragiale,  „Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască primesc, dar să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele …esențiale “.

„Sunt convins că legea hulită și criticată de toți va trece și de Senat. Ar mai fi o ultimă barieră, ca însuși președintele Iohannis să constate că este proastă și să o atace fie la Curtea Constituțională, fie să o retrimită în Parlament. Dar acest lucru este prea puțin probabil să se întâmple, așa că, în scurt timp, românii se vor lovi cu toții de această lege. Pronosticul meu este că această lege va trece și de Senat, care este cameră decizională“ – a mai adăugat deputatul Ion Mocioalcă Secretarul General al PRO România și liderul filialei Caraș-Severin“

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a anunțat luni, după ședința Comitetului Executiv Național, că legea carantinării nu va fi votată în Senat până nu vor veni în comisiile de specialitate premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății Nelu Tătaru.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Sunt convins că legea hulită și criticată de toți va trece și de Senat.“ – a mai adăugat deputatul Ion Mocioalcă Secretarul General al PRO România și liderul filialei Caraș-Severin

    Contează?
    Suntem ţara fărădelegii (de notorietate) şi nu avem justiţie decât ca sursă de taxe. Nicio coloană vertebrală, doar structuri mafiote de interes într-un “sistem” pretins de drept, dar total putred şi nefuncţional.
    Ce mai contează o lege în plus sau în minus, că tot nu o mai aplică nimeni.
    Decât ca promisiune fluturată pentru fraieri.
    Vela (ruptă) a avut “grijă” din start să desfiinţeze chiar Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, ca orice hoţ parvenit (de la “Drăgan”) la guvernare.
    Cât despre încrederea cetăţenilor în pretinse autorităţi … zero.
    Şi greaţă. Multă greaţă.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei