Proiectul privind amenajarea zonei turistice și a domeniului schiabil Nedeia își schimbă proprietarul

modelmic

Consilierii județeni cărășeni, reuniți vineri în ședință ordinară, derulată pentru prima dată online, și-au dat acordul de principiu pentru acceptarea donației proiectului „Amenajare zonă turistică și domeniu schiabil Nedeia Munții Țarcu – comuna Zăvoi” de către SC Dunca Imobiliare SRL.

Votul a fost unanim, după introducerea unor amendamente, mai exact societatea Dunca Imobiliare trebuia să aducă dovezi că acceptarea donației nu va atrage după sine diverse cheltuieli pentru forul județean, precum și că nu există procese pe rol cu privire la acest proiect.

„Este ca și când primești niște cartofi și spui că e bine să fie făcuți și curățați. Dar ne vom conforma și o să mai upgradăm câteva puncte în așa fel încât lucrurile să fie foarte clare. Teama anumitor consilieri a fost că îl cedăm cu tot cu eventuale procese. Nu, nu sunt procese pe rol astăzi vizavi de acest proiect și avem doar un termen la Curtea Supremă pentru obținerea avizului de mediu pe PUZ, avem o contestație care va fi în 2021, dar atâta timp cât altul va fi titularul acestui proiect vom începe o procedură nouă și sper că vom trece peste anumite lucruri care nu au funcționat așa cum ar fi trebuit în favoarea dezvoltării județului. Mai trebuie să și asigurăm județul că nu există procese pe rol care ar putea să atragă costuri pe care județul ar trebui să și le asume”, a explicat la finalizare ședinței, Romeo Dunca.

Proiectul prevede amenajarea unei zone turistice pentru sporturile de iarnă în Munții Țarcu, iar în momentul în consilierii județeni vor vota acceptarea propriu zisă a donației, județul Caraș-Severin va intra în posesia tuturor demersurilor întreprinse până la ora actuală pentru implementarea proiectului, inclusiv a contractelor de asociere cu UAT-uri pe raza cărora va fi implementat proiectul, toate studiile care au stat la baza implementării proiectului, toate avizele obținute, studiul de impact, studiul de valoare adecvată, lucrările topografice și planșele aferente proiectului tehnic, proiectele tehnice și negocierile și rezultatele acestora cu investitorii.

Le vom lua ca și cum ar fi ale județului, ne vom bucura că avem și noi ceva, am primit și nu a trebuit să plătim nimic, nu a trebuit să lucrăm, nu a trebuit să achităm nicio factură și vom duce mai departe  această muncă și această cheltuială, de data aceasta în favoarea județului, fără a exista nicio posibilitate ca sume obținute ca și venituri de acest proiect pe viitor, dacă se va materializa, să poată să fie trecute în partea privată care a făcut această donație.

Vom începe o procedură nouă de avizare, pentru că o mare parte din avizele care au fost obținute atunci au expirat, se vor folosi toate studiile, vom scuti foarte mult timp și foarte multe cheltuieli vizavi de nevoia de finanțare pentru a putea să îl aducem în faza de implementare și vom căuta surse de finanțare”, a mai precizat Romeo Dunca.

Karina TINCUL

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Pinnochio, Lolec si Bolec

    Cei doi sarlatani ai Judetului Popa si Catelusul lui Dunca , cum le place mai nou si se irijeaza in Baroni Judetului, mint cu o nesimtire inimaginabila , ce mare beneficiu are Judetul Condus de Baronul Dunca ? Primeste o donatie construita ilegal si care va deveni legala pentru ca avizele le primeste de la institutiile subordonate Consiliului Judetean , apoi investitiile facute din banii publici, cine va beneficia de ele nu tot Familia Dunca ? Pe ce perioada este facuta donatia si ce obligatii financiare are Judetul Dunca ?
    Cate milioane de euro , este obligatia Judetului Dunca sa investeasca ?
    Inca de la inceputul mandatului vedem,
    Interesele celor 2 ,Trasee turistice in jurul
    Afacerilor Lor , de ce nu ii ajutam pe toti cu afaceri din acele zone ????rusineeee

    1. Habar n-am

      E greu. E foarte greu. Preferam sa fim si sa murim rupti in cur, ca nu cumva cineva sa castige mai mult ca noi.

      donație sf [At: ȘINCAI, HR. I, 254/8 / V: (îrg) ~iune / E: fr donation, lat donatio, -onis] 1 Convenție între două părți prin care una transmite celeilalte proprietatea unui bun material, fără să primească ceva în schimb. 2 Act juridic care consfințește o donație (1). 3 (Ccr) Bun material transmis prin donație Si: dar2, (înv) danie.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei