Primul caz de gripă porcină din acest an din partea de vest a țării a fost confirmat zilele trecute. Victima, un bărbat de 53 de ani, a fost transferat de urgență la Cluj pentru investigații.
Virusul de tip A H1N1 a fost confirmat după ce bărbatului i-au fost recoltate în 3 februarie mai multe probe de sânge ce au fost trimise apoi la Institutul Cantacuzino din București. Bolnavul s-a prezentat la spital cu febră, tuse, dificultate în respirație, semne clinice de pneumonie.
Inițial, bolnavul a fost internat la Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Municipal Hunedoara, fiind transferat apoi la Clinica de Boli Infecțioase Cluj – Napoca.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, bărbatul nu era vaccinat împotriva gripei. Din fericire, nu au fost identificate semne ale bolii la ceilalți membri ai familiei.
Alexandra JURCA

NASOL!