Primarul de Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, a luat brâul înainte și în acest an la evenimentul care a reunit pensionarii oțelari de pe Valea Bistrei.
La cea de-a III-a ediție a Revelionului Pensionarilor eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Oțelu Roșu, bunadispoziție a fost la ea acasă, reuniunea însemnând un nou record de prezență, aproape 900 de pensionari uitând de gerul de afară și de povara anilor pentru câteva ceasuri de relaxare.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157678930809735″]
Edilul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, a vorbit despre acțiunea dedicată persoanelor de vârsta a III-a din oraș și despre emulația pe care aceasta o trezește an de an în rândul acestora. „Am pregătit muzică bună, premii la tombolă, o sală cu mese și peste 900 de locuri pentru pensionari. Acești oameni merită recunoștința comunității pe care au servit-o zeci de ani și prin urmare alături de colegii din primăria Oțelu Roșu am considerat că acest eveniment trebuie să fie din nou marcat în orașul nostru“, a precizat Mălăiescu.
Atmosfera de joc și voie bună a fost asigurată de solistul Lucian Lădariu și formația, completați fiind de dansurile coregrafice ale dansatorilor Ansamblului Casei de Cultură din Oțelu Roșu și alte surprize pregătite special pentru pensionari.
Putem spune că sutele de „tineri de vârsta a III-a“ au petrecut la Oțelu Roșu ca în prima tinerețe, promisiunea lor fiind aceea că vor reveni și la anul.
Sergiu TABAN


Cam așa o să ajungă orașul Oțelu Roșu, primarul și pensionarii. Tinerii pleacă în valuri din oraș, iar la domnul primar nu pare să-i pese.