Așa simt, așa înțeleg ceea ce se întâmplă acum în viața politică.
Construcția titlului este voit greșită, dar eroarea are un substrat cultural, o întrebare nerostită: Oare când ne vom da voie să greșim? Acest text este politic. Fiind politic, înaintea oricăror argumente, se impune o poziționare personală. În ultimele două decenii consider să fi avut o poziționare consecventă ca liberal și ca susținător al promotorilor ideilor liberale în politică. Apropierea de PSD din momentul construcției USL s-a datorat acelorași credințe, în condițiile în care la momentul respectiv se încerca o acaparare partinică (PDL) a statului. Nu vreau să transform această poziționare într-o justificare. În zilele care au trecut s-a făcut vorbire despre o metabolizare a victoriei sau a înfrângerii. Îmi doresc să ies din logica unei competiții și pe cât posibil să îmi recâștig o relativă obiectivitate sociologică.
Orice acțiune produce o reacțiune, iar forța cuvintelor lucrează în egală măsură ca element de coeziune și ca element de segregare. Exact aceleși cuvinte pot uni un grup sau pot dezbina o națiune. Acel ne-am luat țara înapoi post-#colectiv a creeat o emoție negativă extremă față de o administrație politică dezinteresată nu doar de bunăstarea dar și de siguranța cetățenilor săi. Efectul acelui slogan a contribuit în egală măsură la adâncirea unor falii sociale ignorate până atunci. Este o proclamație de grup construită cu intenția de a redirecționa forțe și influențe politice. Cine și-a luat țara înapoi? Nu am știut nici atunci, nu știm prea bine nici acum. Pentru o analiză a ultimelor evenimente politice aleg ca actor principal cuvântul. Ce spunem, cum spunem și când spunem? Cuvântul cântărit, cuvântul cumpănit, acele vorbe care pot trece dincolo de orice partizanat.
Textul rostit de miniștrii cabinetului Grindeanu la învestire îl consider a fi elementul central pentru înțelegerea socială și culturală a actualelor dispute politice:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român…
Acestea sunt valorile, iar construcția jurmământului le plasează înaintea, deasupra sau asupra legii. Faliile politice și dezbinarea socială sunt rezultatul carențelor tuturor facțiunilor politice pentru traducerea în faptă a acestor valori. Pentru campionii propășirii materiale, pentru cei care măresc salarii și reduc taxe am o singură întrebare: voi unde ați fost până acum? Iar pentru intelighenția abuzată și contrariată de prostia alegătorului marea problemă se leagă de propășirea spirituală a poporului român, întrebarea rămânând aceeași: voi unde ați fost până acum?
Dincolo de privilegiile puterii, se sărbătorește o victorie în care am înfrânt: au plecat ai lor, au venit ai noștri. Doar că și ai noștri și ai lor sunt departe, foarte departe de popor, uneori infinit mai prosperi atât material cât și spiritual. Dezbinarea socială și culturală a acelui ne-am luat țara înapoi are alte repere decât cele politice. Criza culturală și morală se jocă pe tensiunile dintre valori colective și valori individuale, pe ruptura dintre noi (cei rămași) și ei (cei plecați). Iar cei plecați sunt pe zi ce trece tot mai străini.
Întru propășire materială și spirituală poporul a luat-o de capul lui. Cei care au plecat au încercat soluția individuală. Cei care au rămas și-au construit și ei un model, colectiv. Pentru propășirea materială au ales compromisul mărunt al unor structuri de putere inerțiale și prea puțin reformate. Iar pe partea de spirit au uitat de școală în favoarea bisericii. Fie-le lor iertate păcatele! Este suficient de târziu ca să mai putem juca într-un picior. Victoria inteligent obținută de către PSD în alegeri s-a construit prin apelul la valori comune, pe temerea firească față de tot ce este străin, și prin acapararea întregii agende publice – de la măriri de salarii la reduceri de taxe.
Această victorie maschează însă și riscul eșecului. Și nicidecum prin aplicarea programului de guvernare așa cum s-ar putea crede. Prognozele economice nu sunt – oricât și-ar dori experții atunci când își proclamă credibilitatea academică – date certe, așa cum nici economia, chiar dacă operează cu cifre, nu este o știință exactă. Complexitatea sistemică s-ar putea să asigure reușita măsurilor adoptate sau în curs de adoptare. Riscurile țin mai degrabă de controlul politic al Guvernului și de competența profesională îndoielnică, dar totuși punctuală a unor miniștri. Argumentul de teleormanizare a țării fiind doar în acest context, oarecum credibil. Chiar și acest risc este unul de intensitate medie. Riscul major este cel de acaparare de către un singur partid, și printr-un mesaj unic al tuturor temelor relevante de pe agenda publică.
Soluția pentru evitarea ultimului risc o regăsim în același jurământ:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român…
Nu stau să număr voturi. Invoc însă observația unui sociolog american, Eviatar Zerubavel pe numele său, care spunea ceva oarecum în felul următor: dacă rămâne să stabilim cine are dreptate pe baza votului popular, atunci fiecare facține se poate prevala de legitimitatea unui scrutin. Tot noi ne-am luat țara înapoi în 2014, tot noi ne-am luat-o înapoi și în 2016. Klaus Iohannis și Sorin Grindeanu sunt cei care s-au supus jurământului de credință față de poporul român. S-ar putea să avem surpriza și șansa ca cei doi să și-l respecte. Ghinion! Succes!
Andrei Furnică
