Primarul Fritz a găsit vizionarul Timișoarei! Reșița mai așteaptă!

Gabriel Almajan

Timișoara are de astăzi un nou arhitect-șef, în persoana lui Gabriel Almăjan, antreprenor de mai bine de 17 ani în același domeniu al arhitecturii. De remarcat faptul că proiectele arhitecturale peste care și-a pus amprenta, de-a lungul anilor, Almăjan s-au ridicat la zeci de milioane de euro. De departe, cel mai încântat de proaspătul său colaborator pe care îl va avea în subordinea administrației de pe Bega este chiar primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, cel care își expune de la bun început marile așteptări pe care le are odată cu câștigarea concursului de arhitect-șef de către Gabriel Almăjan.

Primăria Timișoara și-a deschis porțile pentru profesioniști. Așa am reușit să îl găsim și pe Gabriel Almăjan, noul arhitect-șef al orașului. Postul, deși este unul esențial pentru dezvoltarea Timișoarei, a fost ocupat în ultimii ani prin interimat și mă bucur că o comisie de experți formată din trei profesioniști – arhitectul-șef al Consiliului Județean Cluj, arhitectul-șef al Reșiței și arhitectul-șef al Timișului – a reușit să aleagă cel mai bun candidat dintre cei care s-au înscris la concurs.

Multe dintre clădirile pe care le vedeți astăzi în Timișoara poartă amprenta lui Gabriel Almăjan, portofoliul său incluzând de la construcția de clădiri de apartamente și birouri, până la hale industriale, dar și restaurarea de clădiri istorice.

Din 2004 conduce o firmă de arhitectură care a realizat numeroase proiecte arhitecturale ale căror bugete au fost și de 40 de milioane de euro.

Îi mulțumesc lui Gabriel Almăjan că a acceptat provocarea de a face parte din echipa noastră. Și are multe de făcut: trebuie să finalizeze noul PUG al Timișoarei, să restructureze și să digitalizeze Direcția de Urbanism astfel încât cererile depuse de timișoreni să fie rezolvate rapid și predictibil, și să întărească capacitatea primăriei de a construi o viziune urbanistică proprie pentru dezvoltarea orașului.

Succes!“, este mesajul edilului Dominic Fritz, unul care, pesemne, ar trebui să-i dea (sau NU) bătăi de cap noului arhitect șef al Timișoarei. În vreme ce la Reșița, subiectul arhitectului- șef îi dă în continuare bătăi de cap primarului Ioan Popa. Și mai un aspect…Primarul Fritz afirmă că evaluarea proaspătului arhitect-șef s-a făcut, între alți specialiști, și de către arhitectul-șef al Reșiței, iar noi, siderați, ne întrebăm pe bună dreptate care dintre ei?? Să fie unul din cei, cele care au demisionat sau cel ce va să vie, căci în prezent arhitect-șef nu avem la muncipiu? …și Ami nu mai vine….

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei