Primăria solicită măsuri de urgență pentru podul de la Intim! Nici mușcatele nu-i mai acoperă ,,bubele”

modelmic

Se pare că mușcatele înflorite de pe balustrade nu reușesc să umbrească starea deplorabilă a pasajului care face legătură între Govândari și Triaj. Cu toate că a fost asfaltat recent, podul are nevoie de lucrări serioase pentru a fi în stare bună.

Autoritățile locale și-au coborât și ele privirea din ghivecele cu flori, montate tocmai pentru înfumusețarea zonei, pentru a analiza adevăratele probleme de care pasajul rutier suferă.

În ciuda faptului că reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri, în administrarea căreia se află pasajul respectiv, au intervenit recent pentru reabilitarea acestuia, nu a fost nevoie decât de o iarnă pentru ca starea carosabilului să se degradeze vizibil.

Tocmai de aceea, reprezentanţii Primăriei Municipiului Reşiţa şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au efectuat recent o deplasare în zona pod pasaj rutier Triaj, iar  în urma analizei la faţa locului, autoritățile locale au solicitat dispunerea unor măsuri de urgență.

Față în față cu realitatea din teren, s-a constatat că este necesară efectuarea unor lucrări privind remedierea deficienţelor apărute la structura rutieră a pasajului, lucrări de hidroizolaţie, cale de asfalt, refacere trotuare şi înlocuirea bordurilor.

„Întrucât podul pasaj rutier Triaj se află în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, administraţia publică locală a solicitat dispunerea unor măsuri de urgenţă în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare de trafic”, explică autoritățile locale.

Rămâne acum de văzut ce anume se înțelege prin termenul „urgență” și cât de repede se va interveni.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Da Vinci, LEONARDO DA VINCI

    TIMISOARA, ARAD, ORADEA, SIBIU, POATE CHIAR SI CARANSEBES, SUNT ORASE CARE SE INDREAPTA SPRE CEVA, CEVA NUMIT UE. RESITA SE INDEPARTEAZA DE BUNASTAREA SI FELUL CUM ARATA ORASELE DIN VESTUL EUROPEI, IAR STEPANESCU NU MAI STIE CUM SA ACOPERE ACEST LUCRU DECAT CU SUTE DE MUSCATE ARUNCATE DREPT PE BALUSTRADE. MARE PRECIZIE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
    NU AM VAZUT IN ORASELE DE MAI SUS ACESTE MUSCATE PE BALUSTRADE, DAR AM VAZUT TRONSOANE NOI MODERNIZATE, SUTE DE MII DE MP DE ASFALT, CANALIZARE SI APA MENAJERA LA CARTIERE NOI, NU MAI VB DE CARTIERE VECHI, VEZI MONIOM, CALNIC, DOMAN SI ALTELE………………….
    INCA NU VAD CE PEDEAPSA II SE POTRIVESTE LUI STEPANESCU?!

  2. unul

    lasa ca platim impozite ca stepa sa faca ce vrea el ca asa ii este dictat,oare cand o sa ajungem si noi la civilizatie(acum 2 ani a fost asfaltat si reabilitat trotuarul din micro 3 de pe bulevard iar acum e un intreg santier,orae nu noi platim aceste anomalii,daca nu platesti impozitul la timp esti penalizat,daca nu iti platesti darile la timp esti taxat,dar oare pe astia cine ii mai taxeaza?sa plateasca sefii lor din buzunarul propriu refacerea trotuarului la condiitiile standard

  3. dorin

    Ti-ai ales un nume prea frumos pentru ineptiile pe care le spui. Bine ca nu compari Resita si cu Parisul sau Londra. Acelea sunt orase care au o populatie de 4- 5 ori mai mare ca a Resitei si cu bugete mari. Cred ca primarul a facut foarte multepentru Resita in conditii de criza. Cat despre Caransebes arata ca dupa bombardament. E doar o poleiala de presa.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei