Primarul Ioan Popa a anunțat că va purica la sânge căminele de elevi din Reșița și va lua măsuri pentru a interzice cazarea în aceste internate a adulților. Edilul a precizat și ca se va încerca atragerea de fonduri pentru modernizarea clădirilor.
„Am făcut un recensământ al căminelor. Unii dintre voi vă amintiți, aveam căminele noastre unde era plin de elevi, cantine unde se mânca, unde sâmbătă câteodată se mai făcea câte un botez, o nuntă, era nebunie în oraș.
Căminele majoritatea sunt triste acum, sunt goale, sunt închiriate unor entități care nu au ce să caute acolo. Un motiv, de exemplu, pentru care nu funcționează cazările în turism, pensiunile din Reșița, este că dacă vine o echipă de 30 de muncitori de la Satu Mare să facă niște șanțuri sau nu știu ce construcție prin Reșița, în loc să se ducă să închirieze niște apartamente, ca să ridice nivelul de chirii la apartamente, să închirieze o pensiune, îi cazăm noi în căminele liceelor, împreună cu elevi de 14, 15, 16 ani. Și vă spun că eu nu mi-aș lăsa fata mea de 16 ani într-un cămin în care stau 30 de săpători de la Satu Mare și beau bere. Va trebui să lichidăm această problemă, nu au ce să caute adulți în cămine”, a afirmat Popa.
Conform edilului pe viitor companiile private nu vor mai avea posibilitatea să își cazeze angajați în aceste instituții. În cadrul căminelor, nu vor mai fi acceptați în căminele școlare decât elevii sau tinerii care vin în Reșița pentru competiții sportive ori culturale. Primarul a mai adăugat că va face o analiză a stării căminelor, unele având nevoie urgentă de reparații:
„Facem acum o recenzie să vedem cât de mari sunt daunele acolo, pagubele cauzate că în unele plouă și așa mai departe și vom încerca să le punem la punct cât mai curând cu putință. Le vom face doar așa acoperișul și intervenții minore, pentru că așteptăm să se deschidă o axă de finanțare pe clădiri publice pe fonduri europene în care vom introduce toate căminele, liceele, școlile și grădinițele din Reșița”.
În prezent în municipiul Reșița sunt funcționale căminele de la Colegiul Traian Vuia, de la Colegiul Economic al Banatului Montan și de la Colegiul Tehnic. Conform celor declarate pentru Reper 24 de inspectorul școlar general, Adrian Doxan, investiția în aceste internate ar fi mai mult decât oportună.
„Internatul de la Traian Vuia a fost preluat în administrarea Primăriei, singurul internat care este cât de cât funcțional și este în administrarea școlilor este cel de la Colegiul Economic, iar la internatul de la Colegiul Tehnic care este funcțional, într-adevăr sunt cazați și din exterior, sunt doar câteva camere pentru elevi pe un palier.
Nu s-au mai făcut investiții în internatele școlare de foarte mult timp , deci intervenția primarului este oportună în sensul că aceste internate ar trebui să revină în administrarea școlilor sau chiar să fie în administrarea primăriei, dar să fie dedicate elevilor”, a afirmat Doxan.
Karina TINCUL

Sa intelegem ca cei din Satu Mare nu sunt onorabili? Omul este atat de limitat in gandire si exprimare ca te miri ca e primul gospodar al unui municipiu si mai ocupa si mult spatiu in ziare cu sarg.
Si apropo , la Nadrag se bea mai multa bere decat la Satu Mare !
Nu e corect unde stau elevi sa steie muncitori nui vorba de satu mare nici un muncitor are dreptate primaru si eu am o fata nui corect
Caminele au fost create pentru elevi din start. Logica ne spune ca ele ar trebui locuite de elevi atunci. Nu are nici o legatura cu provenienta muncitorilor. Daca daca pentru elevi le-am facut atunci hai sa le populam doar cu elevi, nu cu muncitori, cadre didactice etc. Este posibil sa nu fie nici o problema…dar cream toate premizele pentru intamplari nefericite. Decat sa plangem pe urma , mai bine prevenim inainte. 2. Probabil camerele respective nu sunt inchiriate pe gratis…cineva isi ia tainul de acolo. Hai sa oprim practica asta.
Corect…
Declaratiile belicoase ale primarului Popa escaladeaza pe zi ce trece. Nu stiu cum isi permite sa dezonoreze niste muncitori din Satu Mare sau de unde-or fi. Chiar in halul asta ? Nu toti vin la Casa Baraj sa serveasca altfel de bauturi. Poate muncitorii vor doar bere. Sunt unii care considera ca primarul s-a lovit la cap dupa alegeri. Adevarul este ca asa a fost tot timpul. Isi da arama pe fata pentru ca nu se poate controla. S-a straduit din greu pana acum. Omul asta este mai valoros daca tace. Altfel, cu asemenea jigniri si discutii pe baza de pumni si sange pe pereti, ne pregatim de alegeri anticipate. Ar fi bine pentru Resita. Si pentru Popa. Asa nu exista riscul sa ajunga la inchisoare. Se salveaza si el, ne salveaza si pe noi !
Domnule ne legam de niste lucruri minore doar de dragul de a o face. Erai mai fericit daca spunea Vaslui in loc de Satu Mare? Omul a dat un simplu exemplu. Problema nu e ca beau bere, ci faptul ca beau in aproprierea unor minori. Tentatia exista si alcoolul are tendinta sa o amplifice. Oricate explicatii gasesti nu e normal ca intr-un internat de elevi sa stea oameni care nu mai sunt elevi de multisor. Nu-i obliga nimeni sa se cazeze la primar…se pot duce unde doresc, dar nu acolo. Cat priveste mana de lucru si provenienta ei e dreptul exclusiv al firmei angajate sa si-o aleaga. Daca contractantul este si autoritate publica atunci nu poate in nici un fel sa conditioneze rezidenta muncitorilor. Daca este firma privata probabil nu-l intereseaza.
Are dreptate primarul! Si nu s-a legat de onorabilitatea satmarenilor! A vorbit la modul general,stiind bine ca este o practica veche a directorilor de scoli de a caza echipe de muncitori,pentru un ban in plus.La ce il folosesc,e treaba lor!La fel se intampla si cu salile de sport,unde se inchiriaza terenul echipelor de adulti care vor sa faca o miuta pe terenul salilor scolare,dupa care oamenii fac si un dus,eventual mai beau si cate una-doua beri,in timp ce elevii nu sunt lasati sa joace fotbal in timpul liber in salile construite tocmai pentru ei.Cat despre dus la scoala,elevii nici sa viseze nu pot! Ba mai mult,nu sunt lasati nici pe terenurile din curtile scolilor in timpul liber.Si se fac bani frumosi din aceste inchirieri,caci zilnic se succed mai multe echipe pe terenurile acestor sali de sport.Daca primarul ar face cate o vizita neanuntata pe la aceste sali scolare,ar avea surprize mari! Si sa incerce sa vada si in ce se investec banii proveniti din aceste inchirieri.
Primarul asta uita ca e primar si nu organ de control sau de urmarire penala. Probabil, ca s-a visat procuror intr-o viata anterioara si acum refuleaza. Cineva sa-i spuna care e fisa postului de primar domnului Nelu Taitelu. Nu de alta, dar poate el chiar crede ca asta e treaba lui.
În internatul de la Colegiul Tehnic mai sta profesorul Farcasescu,se pare că are un adevărat apartament acolo???!!! Asta știe inspectorul general!
Nici o zi fara surprize. Fara probleme majore identificate si rezolvate prin luari de pozitie. Pretul cazarii depinde de serviciile oferite si poate creste doar prin concurenta corecta si o cerere mai mare, si nu se rezolva cu trei camere pe 6 luni. Daca o echipa de mucitori se cazeaza intr – un loc mai scump se poate ca aceste costuri sa fie transpuse in costurile lucrarii si noi toti platim mai mult.
De ce trebuiei o echipa din X localitate sa sape santuri in Resita? Aici nu exista nici aceasta resursa?
Cred ca problemele Resitei sunt cu totul si cu totul altele. Atunci cand locurile de munca vor fi mai multe decat cetatenii activi ai orasului, atunci orasul va prospera pentru ca vor veni oameni din alte localitati la lucru, va creste cererea pentru spatii de cazare, va creste si consumul, iar orasul va prospera.
Foarte buna hotarirea primarului privind cazarea echipelor de muncitori.Exista firme care au apartamente si le pot inchiria acestora.Nu se poate sa stea in aceiasi cladire, pe acelasi palier cu elevii (fete 15-17ani);exclus acest lucru.