După o partidă nerecomandată cardiacilor iubitori ai handbalului în compania lui HC Odorhei, HC Adrian Petrea a trăit din nou periculos în jocul disputat în etapa a doua a Ligii Naționale cu CS Universitatea Suceava. După un prim sfert de oră în care a dictat tempo-ul partidei, echipa antrenorului Petrea a redus turația dar și inspirația în fața porții apărate de Șelaru pe care jucătorii reșițeni au fost cât pe ce să-l glorifice la Reșița într-o seară de septembrie. După 9-5, Suceava a reușit să se apropie, la 11-10 și chiar să egaleze în două rânduri 12-12 și 13-13, dar la cabine s-a intrat cu un avantaj de două goluri 15-13.
Băieții lui Chiruț au reușit să surprindă printr-un început foarte bun de repriză secundă și chiar au preluat în minutul 39 conducerea, prin reușita lui Baican, 16-17.
Din fericire pentru tribunele însuflețite ale Reșiței din sala Polivalentă, inteligența lui Mișa Rohozneanu, brațul lui Vaidasigan și pragmatismul lui Dospinescu au reușit să facă diferența pentru HC Adrian Petrea. Fanii reșițeni au răsuflat ușurați De la oaspeții suceveni merită remarcați Puljizovic, Polocoșer și Baican, ca de altfel și prestația goalkeeperului Șelaru. Scor final 26 – 24 în favoarea petrișorilor, care s-au întrebuințat serios pentru a da satisfacție publicului de acasă.
Pentru HC Adrian Petrea va urma o deplasare la Constanța pentru meciul din 14 septembrie cu o echipă ce are în componență sa pe mulți dintre foștii jucători ai defunctei HCM Constanța, HC Dobrogea Sud. Până atunci să ne bucurăm de primele 3 puncte acumulate în urma victoriei cu Suceava.
HC Adrian Petrea: Drăghici, Tevzadze – Vaidasigan (6 goluri), Rohozneanu (5 goluri), Popovici (3 goluri), Dospinescu (3), Trifkovic (2), Ignat (2), Turcu (1), Huta (1), Pîrvan (1), Starchenko (1), Giotoiu (1), Pîrîianu, Bahan și Heimbach.
CS Universitatea Suceava: Șelaru, C. Tcaciuc – Puljizovic (6 goluri), Sipka (3 goluri), Preda (3 goluri), Baican (3 goluri), C. Bursuc (2), Ciubotariu (2), Polocoșer (2), Târzioru (1), Costea (1), R. Bursuc (1), I. Tcaciuc, Petrea, Șoldănescu și Olariu.
Sergiu TABAN