Popa și Dunca, hotărâți să ridice un spital județean nou la Reșița! Acordul de asociere, aprobat de consilierii județeni

gkdjlfkh

Consilierii județeni cărășeni au fost de acord cu propunerea președintelui Romeo Dunca privind încheierea unui acord de asociere între Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița pentru realizarea în comun a unui nou spital județean în municipiul de pe Bârzava. Ideea ridicării în comun a unei noi unități sanitare a fost avansată pentru prima dată la finalul anului trecut de primarul Ioan Popa. Conform estimărilor edilului reșițean costurile pentru ducerea la îndeplinire a unui astfel de proiect ar urma să se ridice undeva la 150 de milioane de euro, iar spitalul ar urma să fie gata în anul 2026. Bineînțeles, dacă se va reuși atragerea de fonduri necesare pentru ridicarea acestuia.

„M-am angajat în fața reșițenilor să îl fac și o să îl fac”, afirma cu încredere primarul Ioan Popa, cu privire la construirea unui nou spital județean de urgență la Reșița, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin. Un prim pas din cei mulți care trebuie parcurși pentru realizarea unui astfel de proiect a fost făcut săptămâna trecută, atunci când președintele forului județean cărășean, Romeo Dunca, s-a prezentat în fața aleșilor județeni cu proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului de asociere încheiat între Județul Caraș-Severin prin Consiliul Județean Caraș-Severin și Municipiul Reșița, prin Consiliul Local, pentru realizarea în comun a obiectivului „Construire Spital Județean de Urgență”. Proiect care a fost votat de consilierii județeni în unanimitate.

Acordul de parteneriat are ca obiectiv asocierea celor două părți în vedere identificării terenului pe care să fie amplasată construcția viitorului spital, precum și a găsirii finanțării necesare pentru ridicarea acestuia.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate. Toată lumea este de acord că e bine să inițiem un astfel de parteneriat care la final ar trebui să aibă ca rezultat un spital județean nou, pentru că în acest mod chiar am putea să rezolvăm problema medicală a județului”, a precizat Romeo Dunca.

În referatul care însoțește proiectul de hotărâre sunt explicate și motivele care stau în spatele deciziei de realizare a unui spital nou la Reșița. Se explică, printre altele că actualul Spital Județean de Urgență Reșița a fost înființat în anul 1975, iar sectorul sanitar din județ se bazează pe o infrastructură proiectată cu 45-50 de ani în urmă, când nevoia de servicii de sănătate era diferită de realitățile de astăzi. Rețeaua de spitale este fragmentată (Spitalul Județean de Urgență Reșița cuprinde trei staționare, care sunt situate departe unul de celălalt, necesitând transferul între secțiile aceluiași spital prin ambulanță), utilizează clădiri vechi care nu permit integrarea optimă a circuitelor spitalicești și generează dificultăți frecvente în adoptarea de noi tehnologii, ca urmare a limitărilor fizice inerente ale clădirilor; în plus ele nu dispun de facilități pentru accesul fizic al persoanelor cu handicap. Prin urmare, adaptarea infrastructurii la nevoile serviciilor actuale de sănătate este, în multe cazuri, imposibilă sau mult mai scumpă decât construcția de clădiri noi pentru a consolida activitatea anumitor secții. De asemenea, se atrage atenția că în special în spitalele vechi cu circuite necorespunzătoare, controlul infecțiilor nosocomiale este inadecvat, ceea ce are un impact negativ asupra siguranței pacientului și care implică cheltuieli care nu pot fi evitate.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Dorin

    Doamne ajuta! Dar, nu cred sa fie adevărat.. Un pod, mult prea îndepărtat… Iar, termenele mult prea scurte!

  2. zero

    Consilierii județeni cărășeni au fost de acord cu propunerea președintelui Romeo Dunca privind încheierea unui acord de asociere între Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița …

    Aha!
    Două pretinse “unităţi administrativ teritoriale”, un consiliu judeţean (deliberativ) şi o primărie (executiv fără consiliu local) au semnat un acord pretins “legal” de asociere … similar celui dintre Daniel cu Vela (popa cu miliţianul) :)

  3. Gheorghe din Oravita

    Nu pot sa cred ce ni se pregateste,numai sa ne imbolnavim. Mai oameni buni,inainte de a incepe studiile de fezandat bani mergeti la clinica Nera si vedeti ce se poate face cu bani putini.Daca simtiti ca nu puteti incercati cu o org.nonprofit.Sigur fura mai putin.

  4. Gheorghe din Oravita

    Si daca tot faceti,mergeti la Marila si vedeti ce au facut altii(nu ce au distrus)nu inghesuiti totul in buricul targului.Faceti_l pe dealul Terovei ,Brebu sau Calnic,unde este spatiu si au loc atat masinile medicilor cat si ale pacientilor.Iar daca mai aveti bani si un hotel pentru rudele celor bolnavi

  5. Carmen din Reșița

    Ideea este foarte bună , și asta ar fi trebuit de mult realizată . Aș îndrăzni să vin cu o părere . Fosta clădire a armatei de pe drumul LUPACULUI ar fi ideală ptr. un spital destinat sectiilor de PNEUMO , CoNTAGIOASE , PEDIATRIEI , chiar și altor secții . Spațiul este imens , este în afara orașului , la aer curat ,exact ce ar avea nevoue un bolnav , nu aerul toxic din oraș . Privelistea este minunata ! Construcția există și este păcat că edte lăsată de izbeliște , și v-a ajunge o ruină ! Investiția nu ar fi așa de mare , deoarece ar fi eliminate cheltuielile cu alte proiecte premergătoare !

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei