Popa Popas, între Romeo Dumitrescu și Romeo Dunca

a

O nouă scrisoare deschisă a sosit la redacție din partea chirurgului Romeo Dumitrescu, adresată președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, într-un război epistolar care parcă nu se mai sfârșește. Vă prezentăm integral misiva chirurgului reșițean:

„Am aflat cu mare deziluzie despre gesturile  dumneavoastră deplasate legate de prezența în antreul aulei palatului administrativ a unor lucrări de aducere aminte a celor care au contribuit în calitate de președinți ai Consiliului Județean Caraș-Severin, pe care îi descalificați și ați hotărât că nu merită să ocupe în panoplia județului nostru nici un fel de aprecieri favorabile. Lucrările au fost realizate de artistul Ștefan Popa Popas, cel mai mare caricaturist din lume și câștigător al Guinness Book în domeniu.

Acum o să vă arăt ce am făcut eu pentru a primi o asemenea onoare de a fi prezent alături de alți președinți mult mai merituoși:

1. Am semnat deschiderea și traversarea pe raza județului a gazoductului BRUA;

2. Am antamat în Serbia deschiderea punctului de frontiera Nera Biserica Albă, prin deplasare în delegație cu primari și membrii din Parlamentul de la Belgrad;

3. Am redeschis fabrica de lapte Oravița care producea smântână 40% din 2000 de litri de lapte extrem de natural fără antibiotice și stabilizatori chimici, total bio; A participat la redeschidere Jaansi Cor Struijksma, director de la Universitatea de zootehnie Friesland din Olanda  cu scopul dezvoltării unei industrii de peste 300.000 l lapte pe zi complet natural, fabrici de ciocolată, panificație, etc. Ne-am deplasat cu 10 reporteri la Oravița, Răcășdia, Eftimie Murgu, Prigor,  zone  total nepoluate agricol și cu ingineri agronomi deținători deja de ferme prin programe europene. Fabrica de lapte Oravița  a repornit  cu un consiliu de administrație nou. Primarul Dumitru Ursu a arătat o deschidere deosebită pentru acest proiect, după care am înțeles ca nu a mai fost ajutat de nimeni.

4. Au fost deschise 6 dosare legate de modul de administrare, cheltuieli și beneficii pentru drumurile județene, de către doamna Pascotă, dar PSD nu a dorit angajarea unei firme de avocatură. Angajații din finanțe și juridic au introdus acțiune judecătorească pentru recuperarea a 2,5 milioane euro deturnați de Ministerul Finanțelor la 3 ani de la o cesiune de drumuri Muntele Mic – Caransebeș, respectiv Reșița-Goruia și în final au câștigat după mai mulți ani. Am închis toate haldinele de gunoi în județ pentru începerea activității la deponeul Lupac, unde toate instalațiile funcționau și se aștepta licitația și câștigul drumului de acces de 5 km. Din întâlnirea cu domnul Zaharia, directorul Evenimentului Zilei West, ar fi trebuit să ia naștere o fabrică de hârtie, una de mase plastice și o fabrică de sticlă,  toate prezente în alte părți din România. În plus, levigatul bine colectat, ar fi trebuit să asigure, ca materie primă, alimentarea unei mici  centrale pe biogaz.

5. Deoarece se continua furtul de lemn din păduri  am  convocat șeful Politiei județene, colonelul Avram,  care a marcat traseul de respectat 7,5 tone pe vehicul și urmăriți de poliție, furturile au dispărut aproape în totalitate.

6. A fost deschisă o anchetă la Palatul Culturii, patronat de dl Vlădulescu, care angaja persoane inexistente la servici,  mai ales din Caransebeș și finanța femeia de serviciu cu 3000 euro pe lună, deplasări nepermise în străinătate cu mașinile instituțiilor, accidente pe teritoriul altor țări, decontări fictive etc. Am propus  domnului Mirea Dan să preia funcția de director, dar a refuzat.

7. Am urmărit stadiul lucrărilor  avansate  la stația de epurare Moldova Nouă, zonă sensibilă prin apele toxice deversate în Dunăre. Am parcurs toate spitalele din județ, unele  cu îmbunătățiri excepționale prin investițiile primarilor și recrutări corespunzătoare de medici și asistenți, plus dotări cu ambulanțe. Am arătat că Marila poate deveni un centru pentru recuperare boli cronice și am extins discuțiile cu persoane din OMS.

8. Am  verificat centrul aeroportuar Caransebeș; acolo întreaga bază de staționare a fost devastată cu furtul tuturor utilajelor necesare pentru întreținerea vieții militare și clădiri total părăginite tot prin furturi de materiale. Am constatat că așa zisul patron folosea arealul de piste pentru creșterea oilor, cultiva cereale cu scopul de finanțare în sfera agricolă, dar de fapt era interesat să construiască hipermarketuri.  Am organizat festivalul porți deschise cu participarea unor personalități  din cultura mondială, din 18 țări. O reușită absolută, mai ales că am invitat și la cenaclul personal poeți, filozofi, prof universitari de arte  din Franța, Grecia, Anglia și Serbia.

9.  Am acordat titlul de cetățean de onoare domnului doctor Mihai Vintilă pentru o carieră extraordinară în pictura naivă, cu expoziții din Japonia și SUA precum și în întreaga Europă, 80 de donații la Muzeul Banatului Montan, 140 de donații la Regimentul de Graniță Caransebeș  și Casa Memorială de la Caransebeș.

10. Mai  presus de toate am avut o colaborare excepțională cu absolut toți  angajații Consiliului Județean, care în afara programului de lucru au muncit și pentru realizarea cu celeritate de proiecte europene. I-am respectat așa cum merită  și am  primit din partea dumnealor  cel mai frumos  cadou: zâmbetul de respect; în nici un caz amenințări cu datul afară, zbierete, pumni în masa etc. Nu uitați că domnul Frunzăverde a fost trimis în judecată sub control judiciar, domnul Ghiorghioni prim vicepreședinte arestat, iar domnul Iova a luat concediu, pregătindu-se să candideze ca primar la Caransebeș, așa că singur, dar cu toată familia din Consiliu Județean, plin de respect, alături de mine.

Deci domnule care vă tot lăudați cu banii inexistenți în conturile Județului Caraș-Severin, pentru cele care vi le-am relatat vă solicit imperios înapoierea pe adresa Spitalului Județean de Urgență Reșița, secția Chirurgie, a tabloului care îmi aparține. Nu resimt nici un fel de mândrie ca această lucrare să mai respire sub patronajul  dumneavoastră“ își încheie epistola doctorul Romeo Dumitrescu.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Cetățeanul Trollmentat

    Don doctor, cu ochii înlăcrimați de emoție după parcurgerea misivei dvs, îmi vine să vă urez: “viața lungă cât a avut și fabrica de lapte Lora” și “pensie trainică cât a ținut punctul vamal de peste Nera” … da mă abțin de la asemenea urări!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei