Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, are doar viziuni și proiecte pe care nu reușește însă să le transpună în realitate, este de părere senatorul PSD de Caraș-Severin, Ionuț Chisăliță. Fostul lider al grupului social-democrat din cadrul Consiliului Local Reșița a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia și-a prezentat activitatea parlamentară, vorbind în același timp însă și despre desele conflicte și opinii contradictorii dintre consilierii locali PSD și PNL.
„În Consiliul Local există două grupuri politice mari care au viziuni diferite: PSD, de unde am făcut parte, ca și lider al grupului și PNL. Și există actualul primar care din punctul meu de vedere are doar viziuni pe care le transpune în imagini pe Facebook sau în cadrul conferințelor de presă, imagini care nu s-au transpus însă până acum în nici un proiect concret, de la drumuri, la anvelopări de blocuri și așa mai departe. Și acum îmi amintesc ce frumos arătau imaginile pe care le dădea dl primar cu blocurile anvelopate. Nu s-a mai întâmplat nimic.
Noi nu trebuie să fim de acord cu orice proiect cu care vine grupul PNL sau primarul. Cu ce suntem noi de vină că ei vin, impun sau își doresc să impună un proiect cu care noi nu suntem de acord, avem o altă viziune”, a afirmat Chisăliță, adăugând că primarul Reșiței pleacă de la o premiză greșită: administrația locală nu este un SRL, ci o instituție care trebuie să vină în sprijinul cetățeanului, deci ea nu trebuie să fie neapărat pe profit.
La conferința de presă au participat și trei consilieri locali social-democrați: Mirel Sabo, Gabriel Dinu și Mirabela Norocel, aceștia susținând că nu vor fi niciodată un grup de consilieri care doar vor vota proiecte de hotărâre cu care nu sunt de acord sau pe care nu le înțeleg.
Reper 24 l-a contactat pe primarul Ioan Popa, pentru a afla cum comentează afirmațiile senatorului. Edilul, departe de a se arăta deranjat de cele declarate de Chisăliță, a răspuns laconic: „Îi doresc senatorului multă sănătate și putere de muncă în activitatea parlamentară”.
Karina TINCUL

„În Consiliul Local există două grupuri politice mari care au viziuni diferite”…Gresit, domnule senator psd ! In CL Resita TREBUIE sa fie un singur grup de resiteni care vor binele urbei ! V-ati molipsit de la dracNEA…
O institutie care sa vina in sprijinul cetateanului ar trebui sa fie si DSV-ul, te pun pe drumuri fara rost, isi depasesc competentele fata de alte institutii. ti se spune in fata ca nu stapanesc legislatia si procedurile de aplicare( nu le pot sti pe toate-citez, trebuie sa citesc, sa ma documentez, veniti maine..maine nu e program cu publicul..) si uite asa termenele de depunere a dosarelor se scurg si renunti.Din cauza cui? A incompetentei unor angajati pe care nu stiu cine-i evalueaza si pe ce criterii sunt pusi in functii si trebuie sa ne adresam sefilor lor ierarhici de la centru sau pierdem finantarile.Rusine!!!
Ahhh… prea-corectul Chisalita, Senatorul Inimilor!
USLul (PSD&PNL) a fost si in mandatul trecut-Stepanescu, este si acum.
Rezultate dezastruoase, viziuni si declaratii politice in fiecare zi, faptic nu ati facut nimic, nici PNL, nici PSD.
Rusine!
Poate peste 2,5 ani resitenii vor alege altceva, cu voi USL nu avem sanse nici peste 100 de ani.
Pleaca toata lumea din orasul asta. Rusine!
Nu are viziuni. Doar interese si halucinatii.