Poftiți la roade de toamnă! Târgul mare de la Neuwerk își deschide porțile la Bocșa!

modelmic+editorial

Se spune din bătrâni că, ce semeni primăvara, culegi toamna! Toamna, pentru unii bogată, pentru alții rece și ploioasă, este totuși anotimpul care umple cămările și hambarele oamenilor harnici.

Târgul mare de la Neuwerk este unul de tradiție, renumit în întreg Banatul, locul unde găsești tot ce vrei și ce poftești. Astfel, administrația publică locală din Bocșa este dornică să ducă tradiția acestui târg mai departe, dar în același timp își dorește să satisfacă dorințele tuturor locuitorilor din oraș, aducând în oraș producători locali din întreg Banatul.

Târgul își va deschide porțile astăzi și mâine, cu începere de la ora 09:00, în vechea locație, din cartierul Bichiștin, lângă S.C. Electro Echipament Industrial S.A., în spatele stației de carburanți Petrom.

La târg vor fi prezenți crescătorii de animale, comercianții de semințe, cereale și unelte agricole, dar și producătorii locali de: brânzeturi, produse din carne, miere, țuică, dulciuri, și meșterii populari din Caraș-Severin.

„Așteptăm să ne vizitați târgul, să simțiți și dumneavoastră aromele toamnei bogate bănățene, să vă bucurați sufletul și inima de frumoasele exemplare expuse la standuri, dar și să vă umpleți cămările de bunătățile din târgul Neuwrkului”, declară autoritățile locale.

 

Diana RADU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei