În ședința Biroului Politic Național al PNL au fost aprobate propunerile pentru secretarii de stat și demnitarii cu rang de secretar de stat.
PNL Caraș-Severin a avut două propuneri, caransebeșeanul Andrei Ungur și reșițeanul Claudiu Dolot, aprobate inițial cu unanimitate de voturi în ședința Biroului Politic Județean din 11 Ianuarie 2021.
Propunerile, susținute și de către președintele Filialei Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, au primit votul membrilor BPN în ședința din 13 februarie 2021.
Astfel, cei doi cărășeni se alătură celor 70 de liberali din alte județe și municipiul București desemnați de Guvern în poziții naționale.
Andrei Ungur va ocupa postul de Secretar de Stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației iar Claudiu Dolot va fi președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.
Totodată, conducerea națională a PNL a validat și nominalizat propunerea filialei PNL Caraș-Severin pentru funcția de Prefect al județului, în persoana liberalului Cristian Gâfu, actual prefect, care în noul mandat va avea statut de demnitar.
Claudiu Dolot conduce din 2013, sucursala Caraș-Severin a Băncii Comerciale Române. A avut și trei mandate de consilier local al municipiului Reșița.
Andrei Ungur a fost city-manager al municipiului Caransebeș și subsecretar de stat tot în Ministerul Dezvoltării, în Guvernul Orban.
Lorena POENARU