Se împlinește un an zilele acestea de la primul caz înregistrat în România, la o pacientă venită din Italia. Atunci a început…balamucul pentru că altfel nu știu cum să caracterizez această situație. Aș mai putea să o denumesc nebunie, prostie, dovada nepriceperii. Datele statistice sunt seci și fiecare le poate cataloga drept irelevante, prostii, neconcludente, nereale, dar ele sunt doar niște date statistice. De la începutul pandemiei, în România s-au îmbolnăvit cu noul virus, puțin peste 760 de mii de oameni și datele acestea cuprind doar românii din interiorul țării, nu și pe cei stabiliți sau aflați la muncă în alte țări ale lumii.
Aproape 710 mii s-au vindecat deja, iar 19,445 au pierdut lupta cu viața. La o medie de 20 de milioane de români (din păcate autoritățile nu știu nici acum câți locuitori are țara) procentul deceselor cauzate de acest virus este de doar 0,1%. E mult, e puțin…? În Caraș-Severin au fost puțin peste 8 mii de persoane infectate, 6,500 vindecate și din nefericire 430 de decese, doar dintre cei diagnosticați. Din păcate datele statistice nu spun nimic despre cei care s-au stins din cauza lipsei unui consult de specialitate, de cei cu boli grave care de frică nu au mai apelat la medici și la spitale, de cei a căror boli s-au agravat în acest răstimp.
Nu sunt consemnate nici persoanele care s-au sinucis de teama contractării bolii, ori a celor care au recurs la gesturi supreme când au văzut cum munca lor de-o viață dispare din cauza restricțiilor; nu sunt luate în calcul nici pierderile din sistemul de educație al tinerilor, nici viețile distruse ori problemele de sănătate cauzate de statul în casă. Nimic din toate acestea. Dacă e să privim mai în urmă, în 2019 de exemplu, aflăm din aceleași date statistice că numărul românilor decedați a fost de peste 250 de mii, adică un sfert de milion, sau altfel spus peste 11%.
Mai consemnăm pentru anul trecut o scădere a producției, o serie de falimente, o creștere a numărului de șomeri și de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Bâlbâiala guvernanților a fost și ea determinantă în generarea unei stări de incertitudine, suprapusă cu un an cu două rânduri de alegeri când mintea lor a stat mai mult la rezultatul votului decât la redresarea țării. Un an în care absenteismul de la urne a condus la o coaliție care nu se regăsește, în care fiecare formațiune politică încearcă să-și tragă spuza pe turta ei, în care unii sunt „hăis“, iar alții „cea“.
Acestea sunt doar cifre, interesante pentru unii, neconvingătoare pentru alții. Am avut un an în care unii au strâns averi nemăsurate, iar alții au sărăcit, un an în care au apărut izoletele, dar au dispărut mai repede decât ne-am fi așteptat. Un an în care persoanele sănătoase erau internate cu forța, iar cele cu adevărat bolnave se stingeau la cozi interminabile în căutarea unui medic. Un an atipic, într-o Românie condusă tipic românește; cu acțiuni pompieristice, cu legi și ordonanțe făcute pe genunchi, cu pacienți arși de vii prin spitale, cu infecții nozocomiale care parcă au dispărut din moment ce nimeni nu mai vorbește de ele, un an în care adevărata față hidoasă a unor politicieni incompetenți, corupți, ori dirijați de interese ascunse, s-a suprapus peste un sistem sanitar nu bolnav, nu distrus, ci intrat în putrefacție, arătând oamenilor dimensiunea distrugerilor făcute în cei peste 31 de ani de furt, delapidare, prostie și delăsare.
Sursă foto: capital.ro
Dan AGACHE
