Phaser a cântat pentru copiii primăverii! Centrul reșițean pentru Educație Incluzivă a suflat în lumânări!

modelmic

Centrul Primăvara din Reșița a răsunat ieri de cântece, dans și voie bună. La ceas aniversar, centrul reșițean și-a numărat cele 22 de primăveri pe care le-a împărtășit cu micuții pe care-i formează, părinții acestora și zeci de invitați de seamă.

Aniversarea celor 22 de ani nu a fost o serbare oarecare la Centrul Primăvara. Și asta pentru că micuții primăverii, pentru care centrul este și școală și casă, și-au etalat talentele și le-au pus în scenă în cadrul unui spectacol inedit.

„Data de 22 ianuarie 2015 reprezintă 22 de ani de activitate de educație specială și recuperare la Centrul Primăvara, 22 de ani de zâmbete ale copiilor noștri și bucurii și speranță oferite familiilor acestora. În 22 ianuarie 1993, centrul a  fost deschis cu ajutor norvegian din partea celor care au format copii cu cerințe educative speciale. În 1997 acesta a fost donat Ministerului Învățământului și de atunci până în prezent ne-am străduit să păstrăm activitatea la standardele cele mai înalte. Drumul nu a fost cel mai lin, a avut atât urcușuri cât și coborâșuri însă astăzi, la ceas aniversar, putem să ne mândrim cu activitatea pe care am desfășurat-o timp de 22 de ani cu copiii și familiile acestora. Apreciez în primul rând activitatea colegilor mei care timp de 22 de ani au pus câte un pic din sufletele lor pentru a aduce centrul acolo unde este astăzi”, a explicat Mihaela Mazera, directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Primăvara din Reșița.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650427959811″]

Pentru a-i surpinde atât pe părinți, cât și pe invitați, copiii și cadrele didactice au decis să pună în scenă o serbare inedită anul acesta. Astfel, petrecerea a început cu o competiție denumită ,,Copiii primăverii au talent”, copie fidelă a emisiunii TV în care românii își prezintă calitățile.

Dansurile, cântecele, acrobațiile, desenul și multe alte talente s-au perindat prin fața juriului, format și el tot din cadre didactice și foști elevi ai centrului. Micuții au fost atât de talentați încât membrii juriului au stat numai în picioare, iar plăcuțele cu calificative au „răsunat” de fiecare dată la unison, DA.

După bătălia talentelor a urmat surpriza zilei. Trupa Phaser a venit tocmai de la Timișoara pentru a-i scoate pe copiii primăverii la dans. Sala a fost plină ochi iar micuții s-au întrecut în figuri de dans alături de profesorii lor.

„De la ora 9 jumătate am organizat un concurs după formatul emisiunii TV, doar că la noi s-a numit Copiii primăverii au talent, iar de la ora 11 am avut un concert al trupei Phaser care au dorit să le cânte o oră. La ora 12 am servit un tort aniversar cu muzică și dans”, a mai explicat Mihaela Mazera.

„Phaser este aici și ne bucurăm foarte tare că am reușit să onorăm invitația. Centrul Primăvara împlinește 22 de ani de activitate și am răspuns cu mare drag invitației de a cânta pentru micuții de aici”, spune Carina Dumitru, solista trupei Phaser.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650018455709″]

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei