Petrecere de zile mari la Bocșa în noaptea dintre ani!

Bocșa

Autoritățile locale bocșene au pregătit un program special pentru cetățenii care nu pleacă nicăieri de Revelion, dar vor să treacă puntea spre anul 2015 într-un cadru festiv.

Petrecere va începe în această seară la ora 21:00 și va fi deschisă de formația locală de pop-rock, Reddok. Seara festivă va fi apoi întreținută de acordurile muzicii ușoare ale aristului Pavel Bobeică și formația.

După ce spiritele de petrecere se vor încinge bine, pe scenă vor urca soliștii de muzică populară care vor face ca toate picioarele din fața scenei să joace în ritmuri tradiționale. Pe scenă, spre deliciul spectatorilor, vor urca soliștii Liliana Chiosa și Petrică Magheț, alături de formația lor.

Miezul nopții și intrarea în noul an va fi așteptată cu multă voie bună, dar și cu un foc de artificii incendiar.

Petrecerea va continua apoi până la ora 01:00, când petrecăreții vor pleca spre case obosiți, dar mult mai luminați și voioși.

Spectacolul va fi organizat pe scena amenajată pe platoul de lângă corpul B al Primăriei, pe strada Autogării, iar toți bocșenii sunt invitați să se bucure de o petrecere de Revelion de zile mari.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei