Poliţiştii din Caraș-Severin efectuează în această dimineață 14 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj arheologic. Descinderile au loc în județele Caraș-Severin, Bihor, Timiș și Arad și se desfășoară cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
„Începând din 2015, bănuiții ar fi efectuat detecții și săpături neautorizate în situri arheologice, de unde ar fi prelevat bunuri culturale mobile de epocă romană și medievale. Vor fi puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale”, explică Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
La activități participă și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bihor, Timiș și Arad.
UPDATE: În urma percheziţiilor au fost ridicate aproximativ 5.000 de bunuri culturale mobile de factură arheologică, cu posibilă proveniență din situri arheologice (fragmente vase ceramice, obiecte de podoabă), peste 300 de monede antice și medievale, mai multe arme și statuete medievale, unelte și statuete din perioada Neolitică şi 18 detectoare de metale, din care 12 neautorizate. Verificările de specialitate, pentru a se stabili dacă bunurile fac parte din patrimoniul cultural național mobil sunt continuate de specialiști arheologi din cadrul Muzeului Banatului Montan.
„A fost vizată o grupare infracţională ai cărei membri sunt bănuiţi că din 2015 ar fi efectuat săpături neautorizate în situri arheologice, de unde ar fi prelevat bunuri culturale mobile de epocă romană și medievale.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă, furt și constituirea unui grup infracțional organizat”, precizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
foto: opiniatransilvana.ro
Karina TINCUL
