Parada personajelor istorice, la Biblioteca din Caransebeş

modelmic

Miercuri, 31 mai, de la ora 12, la Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeş va avea loc Concursul interjudeţean de promovare a lecturii „Olimpiada Cititului. Parada personajelor”, la care participă elevi de la Colegiul Naţional „Traian Doda”. Acţiunea are ca temă realizarea unor postere şi lucrări despre personajul preferat din romanele istorice ale lui Ioan Dan. Jurizarea se va face pe fiecare clasă în parte, urmărindu-se, în mod deosebit, originalitatea şi creativitatea elevilor.

Profesorul-coordonator al acestei activităţi culturale este Maria Frenţiu, care face parte şi din echipa de implementare, alături de profesorii Adrian Semenescu şi Codruţa Cristescu.

Concursul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Colegiul Naţional „Traian Doda” şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici”, şi se desfăşoară sub patronajul Primăriei şi Consiliului Local Caransebeş.

Cosmin VLAD

taina cavalerilor

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei