În cele două luni și jumătate de pandemie românească, am trecut prin mai toate stările posibile: de la frică la speranță, de la agonie la extaz, de la stat închiși în case la petreceri cu lume multă, de la amenzi de zeci de mii de lei la frica de autorități și chitanțierele lor, de la prostie la scenarii apocaliptice.
Totul a început când se anunța deja ca vor veni vremuri „căcăcioase“ și am dat buluc să ne facem stocul de hârtie igienică, paste făinoase, făină și conserve. Prea puțini s-au înghesuit la un săpun, un detergent, soluții dezinfectante, ori pastă de dinți. Burta să fie plină, în rest…după noi potopul. Cam așa arătau și magazinele, de parcă ar fi fost măturate de un tsunami, ori de parcă ar fi trecut lăcustele pe-acolo. Nu s-a pus problema că avem sau nu avem bani; toată lumea cumpăra, nu conta ce, important era să fie mult. De la alimente la drojdie, de la baxuri de apă la cele de bere ori tărie, de la conserve și pateuri la făină, zahăr și ulei. Foarte mulți dintre noi nu au mai avut asemenea stocuri niciodată în casă. Acum luăm… să fie.
După două luni de așteptat în case în care am făcut cam de toate cu gândul la ziua liberării, am constatat la ieșirile prin magazine că hârtia igienică nu se terminase, uleiul, zahărul și făina erau tot pe rafturi, ba a apărut și drojdia uscată și proaspătă, la pachet mare sau mic, după preferințe. S-a născut în mintea multora o întrebare nerostită: de ce am cumpărat ca prostu? Ete d-aia, că am avut și bani în portofel și dacă au cumpărat toți, eu de ce să rămân mai prejos, eu de ce să fiu fraier.
Abia după două luni și jumătate am aflat că viața nu mai era cea pe care o știam noi. Am vrut să mergem la lucru și am constatat că job-urile noastre dispăruse; am vrut să mai cumpărăm și altceva în afară de hârtie igienică, făină și drojdie, dar portofelul era gol, am vrut să dăm un telefon, dar mesajul era invariabil…„abonamentul este suspendat pentru neplată…“
Trăim vremuri tulburi și abia acum parcă, ni se limpezește privirea și ne uităm spre guvernanți. Aloooo, eu ce fac? Du-te și mai cumpără hârtie igienică; abia acum vin vremurile „căcăcioase“. Și dacă e să dăm roată cu privirea….așa pare. Un milion de șomeri: unii în cel tehnic, alții în șomaj definitiv; perspective sumbre de relansare economică; promisiuni peste promisiuni despre ce vor face, sau cum vor proceda cei aflați în prima linie a conducerii României. Vă vom da, vom face, vom aloca, vom investi….toate la viitor. Bine, bine, dar eu trăiesc în prezent. Copii mă trag de cracul pantalonului și spun..„tata mi-e foame; mi-e foame azi, nu mâine, sau într-un viitor mai apropiat ori mai îndepărtat. E, ce să fac?
Răspunsul e pe cât de simplu pe atât de brutal: caută repede, repede mărunțișul din buzunare, sparge pușculița celui mic și fugi la supermarket; au băgat de ieri deja, hârtie igienică la oferă: cumperi azi și-o folosești de mâine, nu de alta dar vremurile „căcăcioase“ pe care le preconizăm, se vor transforma din diarea verbală de astăzi, în cufureala cronică de mâine. Fugi și cumpără hârtie igienică! E singura soluție în astfel de vremuri…„căcăcioase“.
Dan AGACHE
