Zilele trecute a circulat prin media virtuală, devenind de-a dreptul virală la un moment dat, o scrisorică adresată de Victor Viorel Ponta lui Liviu Dragnea, prin care primul îşi declara intenţia de a pleca din partid dacă cel de-al doilea îşi slobozea mărinimia şi îi aproba demisia în alb. Din punct de vedere al conţinutului, depeşa e ineptă rău şi incurabil, nu merită să ne aplecăm cu atenţia şi gândul asupra ei sau consecinţelor ei nici măcar o clipită; ceea ce m-a intrigat pe mine, ba chiar m-a scandalizat într-o oarecare măsură este stilul, maniera redactării, ortografia şi caligrafia ei. Mai mult, dacă cel care a scris-o este cu adevărat cel a cărui semnătura o poartă fiţuica, atunci e jale mare! Jale pentru om, pentru şcoală şi pentru ţară.
Las la o parte că, chiar olografă fiind, scrisorica trebuia să respecte nişte reguli şi să se plieze pe nişte rigori de care orice înscris cu caracter oficial şi public trebuie să ţină neapărat seama; las la o parte că un om care a fost atâta amar de vreme premierul României se pretează la o aşa manieră grosolană de a-şi pune poalele-n cap şi cenuşă pe pirostrii, ieşind în marele public cu un product mizerabil; şi nici nu mă voi erija în expert grafolog, deşi nu trebuie nici o expertiză pentru a şti că un om care scrie când în “hăis”, când la “cea” este inconsecvent şi flecar-panglicar, cum la fel de bine, dacă scrie alunecând la vale este pesimist, temător, chiar laş…Toate acestea pălesc în faţa caligrafiei, aproape neinteligibile, semn că mâna, ochiul şi creierul omului nu sunt pe aceeaşi lungime de undă; dar până şi acest lucru grav păleşte în faţa gramaticii “porceşti” din finalul misivei, unde autorul scrie despre “recunoştiinţa” pe care o poartă partidului şi unora…Aţi văzut bine, e “recunoştiinţa”, cu doi de “i”!
De ceva vreme am remarcat şi eu, şi alţii că gramatica nu mai este considerată o virtute, fiind adesea trimisă în derizoriu, chiar în ilar, aşa că o recidivă în plus nu mai poate afecta semnificativ dimensiunile “măcelului”. Eu însumi am învăţat să fiu reticent în a condamna greşeala gramaticală, conştient că exigenţa exagerată este dăunătoare şi că poate vine din teama de a nu greşi…după ce odinioară voi fi greşit destul! Cum am “creierul pe stânga”, cum îi place soţiei să spună (şi chiar sunt stângaci, în copilărie am scris numai cu mâna stângă), gândesc ciudat, adică nu fac parte din categoria celor care scriu cu mâna numai dacă nu au tastatură la dispoziţie; dimpotrivă, scriu altfel numai dacă sunt silit de convenienţe, în rest îmi face plăcere să scriu cu mâna şi aşa mi-am scris toate cărţile. Ar trebui să-mi placă, deci, curajul celui care şi-a scris fiţuica pretinsei demisii cu mâna! Ceva, totuşi, se chirceşte în mine şi mă face să nu cred că mâzgălitura agramată şi acaligrafă aparţine omului care a fost ani în şir premierul României! Dar parcă şi mai rău m-ar durea să ştiu că fiţuica aparţine unui absolvent al facultăţii de drept, unui procuror! Premier, hai, treacă-meargă, politica înghite multe, inclusive prostie; dar un procuror să fie agramat şi să scrie în halul acesta…vorba ceea, “se sparie gândul”…!
Marele scriitor Italian Umberto Eco, laureat al Premiului Nobel ne-a lăsat câteva gânduri înălţătoare: “Învăţaţi copiii să păstreze vie arta scrisului de mână…Arta scrisului de mână ne stimulează controlul asupra mâinii, ne ajută să ne coordonăm privirea cu mişcarea degetelor. Scrisul de mână exprimă sufletul nostrum, stilul sau personalitatea”. Regretatul scriitor de geniu sugerează aici, pe bună dreptate, că prea marea noastră dragoste pentru viteză şi tehnologie ne duce adesea în păcatul de a perverti valori perene, altădată incontestabile. Da, e vina societăţii şi a şcolii că nu se mai face caligrafie în şcoli şi că gramatica e abandonată de cele mai multe ori chiar înainte de a “prinde coajă”! Măcar dacă am fi pus ceva viabil în loc…
Dar, pe lângă vina societăţii şi a şcolii, parcă mai este ceva, mult mai grav şi mai greu de definit. Este un sindrom de “decerebrare socială”, de pervertire a valorilor, care scoate în faţă şi aduce la conducere, în primul rand pe cale electivă, oameni de nimic, false valori, “tot Fanarul, toţi iloţii”, scursurile şi lepădăturile care altădată nu ar fi acces nici la funcţia de responsabil de scară sau caporal de serviciu! Tot păduchele iese în frunte şi nu apucă deloc să sufere de singurătate, că imediat se caţără altul lângă el! Este şi se simte tot mai mult o sarabandă a îndobitocirii, de parcă a ne folosi creierele este un păcat şi a gândi aşezat şi logic devine o corvoadă de nesuportat! Ne folosim tot mai puţin creierele, fără ca cineva să ne deschidă ochii că, în felul acesta, ne punem de-a curmezişul Creaţiei şi Creatorului! Aşa ajung miniştrii sau prim-miniştrii tot felul de beţivani, rataţi, agramaţi şi sfertodocţi, de-ţi vine să dai cu barda-n Lună şi să-ţi iei câmpii de pe plaiurile mioritice!
…Aştept cu nerăbdare, dar şi cu teamă, clipa în care Dragnea va scrie o scrisoare olografă către Ponta, sau către altcineva! Va fi moartea gramaticii…sau se va da o ordonanţă de urgenţă pentru schimbarea regulilor ei ?
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
