O nouă amânare! Deponeul de la Lupac încă nu este operațional, deși a fost recepționat în ianuarie!

modelmic

Sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Caraș-Severin ar fi trebuit să devină operațional zilele acestea, cel puțin conform celor declarate de conducerea Consiliului Județean în luna ianuarie a acestui an, atunci când a fost recepționat centrul integrat de la Lupac. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar cărășenii vor mai avea de așteptat cel puțin încă două luni. Întârzierea probabil că nu mai este o surpriză, având în vedere numeroasele decalaje și amânări care au avut loc în cadrul proiectului, care, conform termenului inițial, ar fi trebuit să fie deja funcțional de peste 2 ani de zile.

Am avut astăzi o întâlnire cu operatorul, societatea care a câștigat în urma licitației operarea acestui deponeu și a stațiilor de transfer. La nivelul CJ a fost constituită o echipă care pe parcursul acestei săptămâni a lucrat și s-a deplasat în teren cu operatorul în vederea predării deponeului și a stațiilor de transfer. Comisia a fost la Bozovici, Pojejena, Oțelu Roșu, Lupac, va merge la Herculane.

Vom primi probabil unele observații, dar în discuția pe care am avut-o cu operatorul au spus că în mare măsură lucrurile sunt în regulă. Vom semna protocolul, procesul verbal de semnare a bunurilor către operator, iar din acel moment vor curge perioadele de mobilizare și de organizare , așteptând și avizul din partea Agenție de Protecție a Mediului. Avizul este obținut, urmează redactarea acestuia”, a afirmat președintele forului județean, Silviu Hurduzeu.

De menționat că drumurile de acces către deponeu și către stațiile de transfer încă nu au fost realizate, deși într-un final s-a reușit semnarea contractului cu constructorul.

„A fost atribuită lucrarea de execuție a drumurilor de acces atât la deponeu cât și la stațiile de transfer. Imediat ce timpul va permite societatea care a câștigat licitația va începe lucrările.

În funcție de toate aceste lucruri vom da ordinul de începere pentru societatea care a câștigat licitația privind gestionarea deșeurilor la nivelul județului Caraș-Severin. Estimez undeva la 2 luni de zile”, a adăugat Silviu Hurduzeu.

Citește și Deponeul de la Lupac va deveni operațional în luna martie! Proiectul, în valoare de 150 de milioane de lei, la final!

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei