O lună de la primul caz confirmat! Cum arată azi tabloul COVID-19 în România!

covid

Cum arată azi, la o lună de la primul caz confirmat, tabloul coronavirus în România! Povestea tragică a pandemiei a început în 26 februarie când un tânăr din Gorj, contact al unui italian confirmat pozitiv după ce s-a reîntors în țara natală, a fost declarat infectat. Acesta a fost începutul a ceea ce avea să devină în scurt timp realitatea dură a unui șir de evenimente mai mult sau mai puțin previzibile. Epidemia a început să se extindă, iar cazurile de infectați să se înmulțească, mulți dintre cei confirmați pozitiv fiind români care au călătorit în afara țării.

Ziua de 22 martie a devenit prima zi sumbră a acestei pandemii prin anunțarea primului deces din cauza coronavirusului, un bărbat de 67 de ani revenit din Franța și internat la Craiova, dar care mai avea și alte afecțiuni, a urmat decesul numărul doi, apoi trei….

Ziua cu cele mai multe îmbolnăviri consemnate de autorități a fost 24 martie, 186 de noi cazuri față de ziua precedentă, explodând mai apoi și numărul medicilor infectați, un procent de 10% din cazurile confirmate până acum fiind cadre medicale.

Bilanțul pacienților cu coronavirus a ajuns la 1.029, iar 17 români au murit din cauza noului virus, în timp ce 94 de persoane au fost declarate vindecate.

În acest moment un adevărat focar al epidemiei este la Spitalul Județean Suceava unde aproape 80 de cadre medicale au fost infectate și unde au fost înregistrate și cele mai multe decese ale unor pacienți cu coronavirus, respectiv 8.

Probabil că, în decurs de două-trei săptămâni sau poate chiar mai repede, o să schimbăm prefixul şi vom ajunge la cel puţin o mie de cazuri pe zi”, a declarat Alexandru Rafila, șeful Societății de Microbiologie.  În prezent, în România sunt aproape 200 de cazuri pe zi.

Potrivit HotNews.ro acesta ar fi tabloul cazurilor de coronavirus înregistrate la noi în țară:

 

 

 

sursa: HotNews.ro

foto: europafm.ro

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei