Viitorul centru multifuncțional ce va fi amenajat la Reșița ar putea fi realizat de o firmă din București, aceasta fiind singura care a depus o ofertă pentru proiectul implementat de Primăria Reșița pe fonduri europene. Va urma evaluarea ofertei și cel mai probabil ulterior atribuirea contractului. Primarul Reșiței, Ioan Popa, se arată foarte optimist cu privire la semnarea contractului, considerând deja firma bucureșteană ca fiind câștigătoarea licitației. În ceea ce privește licitația pentru un alt proiect de amploarea al administrației locale reșițene, cel privind realizarea lucrărilor de infrastructură din cadrul proiectului de reintroducere al tramvaiului, aceasta a fost prelungită.
„S-a câștigat licitația pentru realizarea centrului multifuncțional din Lunca Pomostului pe situl fostului bazin, circa 5 milioane de euro. Firma câștigătoare este Erbașu SA din București. În cadrul acestui proiect se realizează acest centru multifuncțional și se modernizează strada care vine din zona Mociur spre Fântânilor, până la bariera de trecere de cale ferată de la Gara de Sud.
Licitația pe tramvai este la ora asta pe SICAP, s-a solicitat o prelungire de 15 zile, pe care am aprobat-o. Ne-a venit un calup de 400 de întrebări, colegii noștri au răspuns la ele pe parcursul săptămânii trecute. Interesul este destul de crescut și sper ca după închidere, cred că 12 sau 14 aprilie este data de închide a procedurii, să vă putem anunța un câștigător cât mai curând cu putință. Noi sperăm să putem să demarăm lucrările în cursul verii”, a explicat edilul reșițean.
Karina TINCUL

Bla-bla-urile continua din primul mandat du din primavara in vara, cu din vara in toamna, cu din … in … si tot asa, cu din … in … bla, bla, bla … .
Dom’părinte Popa, cică : “lucrările vor începe la vară”. Ok, hai să fie așa. Între timp, pe unde vor merge oamenii din centru la Govandari? Nu ar trebui începute lucrările la varianta pe partea dreaptă a Bârzavei? Despre străzile lăturalnice ce să mai spunem: Lasciate Ogni Speranza, cum spune poetul… O să ne înecăm in noroaie…