Peste 22 de milioane de lei vor fi investiți pentru realizarea unui centru multifuncțional la Reșița și pentru interconectarea zonei marginalizate Mociur cu cartierele Centru și Govândari printr-o promenadă, pistă de biciclete, reabilitarea și crearea de noi facilități de acces pietonal. Primarul Ioan Popa anunța încă de anul trecut intenția de realizare a acestui proiect pe fonduri europene. Edilul susținea că Primăria Reșița nu are cum să rateze această finanțare, ceea ce s-a și adeverit la începutul acestei săptămâni, când a reușit să semneze contractul la ADR Vest.
„Zona Mociur va beneficia de un centru multifuncțional ce va permite activități sportive și recreaționale, precum baschet, tenis, volei, handbal, fitness, arte marțiale, cursuri de dans. De asemenea, clădirile care vor fi reabilitate pentru astfel de activități vor avea un areal complex de utilizare, inclusiv pentru activități educative și socio-culturale (workshopuri, ateliere de dezvoltare personală și profesională, spectacole, expoziții etc.). Tot în cadrul proiectului se va moderniza și o stradă secundară. Este vorba de strada G. A. Petculescu ce va asigura interconectarea zonei Mociur cu zona centrală și Govândari, creând astfel condiții pentru integrarea populației marginalizate, rezultatul fiind creșterea coeziunii sociale”, explică reprezentanții Primăriei Reșița, care pun la dispoziție și primele imagine din care ne putem face o idee de cum va arăta viitorul centru multifuncțional.
Conform declarațiilor din trecut ale primarului Ioan Popa, centrul va fi ridicat pe amplasamentul bazinului de înot din Luncă, de la 7 noiembrie, aflat într-o stare avansată de degradare. Se dorește ca viitoarea clădire să amintească de trecutul industrial al orașului, astfel încât aceasta va conține profile metalice de fațadă, cărămidă aparentă și panouri metalice.
Karina TINCUL
pacat…
o investitie MUUULT MAI BUNA SI SANATOASA ar fi fost reconstructia/constructia unui bazin!!
mall-uri, chiar si multisportifunctionale avem destule………..
Avem un bazin olimpic in Lunca Barzavei (Govandari), acu, chiar la fiecare bloc … si cel din Govandari se extinde. Iar “multisportifunctionale” – cam cate sunt?
„strada G. A. Petculescu … va asigura … integrarea populației marginalizate”, explică reprezentanții Primăriei Reșița
–
Fără locuri de muncă, strada va asigura integrarea …
Mda.
Şi este vizibilă (în ultimele 2 poze) o balustradă cu grilaj metalic, la etaj în sala de sport, nu şi spre Bârzava …
Sugestiv!
Cate locuri de munca noi se vor crea?
That is the question !
The question is….:
Primarul a reusit sa atraga o sponsorizare europeana de a activa acest proiect.Voiai sa piarda sansa?:))
Oricate locuri de munca ar rezulta de pe urma construirii acestui centru multifunctional,e nesemnificativ avand in vedere ca Resita incepe,incet dar sigur,sa se dezvolte. BUCURATI-VA,carcotasilor.
1.-Reșița, Carașul ar putea da lovitura doar dacă ar lua-o înaintea celorlalți cu o șosea cu 4 benzi spre autostrada Sârbilor. Nu cu bani de la buget, ci de la UE, în cadrul proiectului de dezvoltare regională. Dar, pentru asta trebuie cineva care să știe să facă un dosar fără “ajutorul” Miticilor! Fiți convinși că până ne apropiem noi de graniță, Sârbii au și tras autostrada de la Smederovo până la noi! 2.-Pe același model și cu aceleași fonduri, se poate redeschide circulației și Bârzava, cel puțin așa cum o atestă cărțile poștale de la începutul secolului trecut!
Asa este! MIHAI, numai ca aci la noi numai cârcotași sunt cum bine zicea cineva mai sus!
daca bazinul nu a primit finantare de la UE de ce mai comentati aiurea despre locuri de munca despre integrare etc. Fiti multumiti ca se construieste ceva si nu ramane acolo acea monstruozitate de ruina. Parca ganditi cu picioarele si nu cu capul.
Orice investiție se face in orașul nostru este binevenită, cu atat mai mult cu fonduri UE. Deci ar trebui sa ne bucuram si nu sa tot comentam!
Ne bucurăm!
Ne bucurăm cu desene şi de orice “trompetă” care … ne pică!
Doar că nu le luăm şi de neveste. Dacă suntem oameni serioşi.
pentru Petru
cred ca nu aveti copii sau mai oameni maturi in familie… si daca ii aveti ii duceti cu masina personala in Govandari, ca altfel nu se poate se iesi din bazin si sa stai in statia de autobuz in frig dupa baie…
si se mai vede ca nu ati umblat pe dincolo, in Europa, nu mai vorbesc de State, apropos de ironia cu blocu….ati fi constatat ca fiecare scoala mai mare sau chiar mai mica are bazin de inot
dar mai bine multifunctionala, mai cu un bar, cu o cafenea, cu tot felul de sali si banci unde sa stam sa butonam celularul…pana se face mallu