UPDATE ora 11:00: Circulația pe DN 6 a fost reluată pe ambele sensuri. Autocisterna a fost remorcată și dusă într-o parcare, informează ISU Semenic.
UPDATE ora 10:15: Trafic a fost reluat pe DN 6, pe moment pe un singur sens.
UPDATE: La locul accidentului produs pe DN 6 a sosit o macara, care va ridica cisterna. Conform reprezentanților ISU Semenic, există riscul este de a se mări fisura cisternei și implicit scurgerea de bitum. Circulația în zonă va fi oprită, până când cisterna va fi ridicată. În zona se vor crea baraje de pământ, precizează Adrian Manofu.
……………………………………
Săptămâna a început în forță pentru pompierii cărășeni, care au fost solicitați să intervină de urgență luni dimineața în zona Slatina Timiș, unde o cisternă încărcată cu bitum s-a răsturnat în afara părții carosabile, dar și pe DJ572 între Berzovia și Ersig, unde a avut loc un alt accident rutier.
Reprezentanții ISU au intervenit de urgență la accidentul produs pe DN 6, în zona Slatina Timiș, la fata locului deplasându-se trei echipaje de pompieri de la Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj Smurd, iar de la Detașamentul de Pompieri Reșița, un echipaj CBRN. Conform lui Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin, a fost necesară descarcerarea șoferului. Bărbatul era conștient și cooperant și a fost preluat de medicii de pe ambulanță. Problema o reprezintă scurgerea de bitum din cisternă, care nu poate fi oprită.
„Situația este evaluată de Garda de Mediu și echipajul CBRN care în funcție de evoluția situației vor lua măsurile necesare pentru limitarea efectelor produse de scurgerea de bitum. Din informațiile primite de la SDN Caransebeș spre locul incidentului se deplasează o automacara de la Lugoj pentru a se încerca repunerea pe roți a cisternei”, transmite Manofu.
În ceea ce privește accidentul de pe DJ572 între Berzovia și Ersig, conform lui Adrian Manofu, un ansamblu format din camion și remorcă (cu stupi cu albine) s-a răsturnat în afara părții carosabile. Nicio persoană nu a fost rănită, dar a fost necesară repunerea ansamblului pe roți.
Karina TINCUL