Comitetul Executiv Național al Tineretului Social Democrat s-a reunit zilele trecute la București. Județul Caraș-Severin a fost reprezentat la lucrările CeX al TSD de către Mihaela Popovici, președinta TSD Caraș-Severin, care a fost aleasă cu acest prilej președinte al Ligii Tinerelor Social Democrate la nivel național.
”Este foarte importantă aceasta funcție și țin să precizez că sunt mândră că am fost susținută de către președintele PSD Caraș-Severin, d-nul Ion Mocioalcă și de conducerea centrală a TSD, președintele TSD Mihai Sturzu și președintele executiv al TSD d-na Ioana Cazacu, dar și de colegii din întreaga țară. D-na Ioana Cazacu îmi va fi alături pentru a forma o Ligă puternică a tinerelor pesediste și împreună vom face ca această structură să fie prezentă la nivelul fiecărui județ. Vom veni cu proiecte care se vor concretiza cât mai repede posibil”, a declarat Mihaela Popovici, după alegerea în fruntea Ligii Tinerelor Social Democrate.
La întâlnirea tinerilor social-democrați au participat și președintele PSD, Victor Ponta, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, liderii organizațiilor județene. S-a discutat cu acest prilej despre reorganizarea modului de acțiune politică a TSD. S-a pus accentul pe importanța mediului online și s-au trasat liniile prin care TSD să se diferențieze de PSD, prin temele propuse, care să fie caracteristice tinerilor social-democrați și acțiuni specifice fiecărei zone, se precizează într-un comunicat de presă al PSD Caraș-Severin.
Karina TINCUL

