Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în accidente pe șoselele din Caraș-Severin a crescut cu 20%!

modelmic

Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin a făcut public un raport al activității depuse în anul 2017. Acesta cuprinde și un capitol referitor la siguranța traficului rutier, din care aflăm că numărul accidentelor petrecute pe șoselele cărășene este într-un trend descendent, în 2017 fiind înregistrate cu 4,65% din puține evenimente rutiere decât în anul 2016. Cu toate acestea, alarmant este faptul că a crescut numărul accidentelor grave, precum și numărul celor care și-au pierdut viața în urma acestora.


În urma eforturilor depuse în anul 2017 dinamica accidentelor rutiere cu victime înregistrate pe raza judeţului este în continuare pe un trend descrescător. Înregistrăm scăderi la: numărul total al accidentelor, de la 409 accidente în 2016 la 390 în 2017 (-19, -4,65%), răniți grav de la 162 în 2016 la 149 în 2017 (-13, -8,02%) și răniți ușor de la 432 la 417 (-15, -3,47%); numărul accidentelor grave crește de la 147 la 153 (+6, +4,08%) iar numărul persoanelor decedate creşte de la 40 la 48 (+8, +20%)”, se arată în raportul prezentat de IPJ Caraș-Severin.

 

În ceea ce privește cauzele care au dus la producerea accidentelor, rămâne în top nerespectarea regimului legal de viteză (viteza neregulamentară şi viteza neadaptată la condiţiile de drum), nerespectarea distanţei între vehicule și indisciplina pietonală: 33 accidente.

Tot în anul 2017, polițiștii cărășeni au reţinut 2.177 de permise de conducere și 720 de certificate de înmatriculare și au depistat 132 de persoane care au condus un autovehicul având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, 122 care se aflau la volan fără a avea permis de conducere, precum 74 de persoane care conduceau vehicule neînmatriculate sau neînregistrate.

Judeţul Caraş-Severin are o reţea rutieră de 1.907 km, din care drumurile naţionale însumează 565 km (locul doi pe ţară în privinţa lungimii reţelei de drumuri naţionale) iar drumuri judeţene şi comunale însumează 1.342 km.

foto: arhiva

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Dan

    Oare nu e nimeni sa spună că una dintre cauzele acestor accidente sunt și drumurile din județ, starea lor este precară. Poliția nu are un cuvânt de spus

  2. zero

    “În ceea ce privește cauzele care au dus la producerea accidentelor, rămâne în top nerespectarea regimului legal de viteză (viteza neregulamentară şi viteza neadaptată la condiţiile de drum), nerespectarea distanţei între vehicule…”
    Cu alte cuvinte, cauza principală a accidentelor constă în “capacitatea” şoferilor de a pierde controlul traiectoriei autovehiculelor conduse, respectiv incapacitatea de a stăpâni şi conduce maşini.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei