Astăzi este sărbătoarea Sânzienelor. Poate ar trebui să încerc să fiu mai bun și să intru într-o zonă de abordare mai pașnică și care să dea impresia celor care au alte puncte de vedere că sunt de-al lor. Aș încerca, însă nu-mi prea iese. Exercițiul, prin care vrei să pari altceva decât ești, este doar unul de moment și vocea rațiunii, dacă ai rațiune, îți va repeta la nesfârșit: ești un mincinos!
Am asistat, ieri, la un spectacol extrem de grotesc la prezentarea „realizărilor” celui de-al doilea om din țara asta, ca și număr de voturi – primarul capitalei, Gabriela Firea, după președintele RomânIEi. Dar ce treabă are Firea cu cititorii cărășeni ai ziarului Reper24, ar spune cârcotașii. Păi, are, zic eu, pentru că madam Firea a fost una dintre cele mai vehemente contestatare „colege” ale fostului premier cărășean Grindeanu. Cum fire(a)scul ar trebui să stea la baza acestor critici, în sensul că atunci când faci o evaluare a unui coleg, șef, subordonat, ar trebui să te ridici cel puțin la nivelul celui pe care-l evaluezi, am văzut cu toții, ieri, că ”primarele” de București nu prea are realizări. E drept, noi ăștia, care am urmărit reacțiile din mai multe surse, am văzut o Firea lipsită de substanță. Dacă te-ai uitat doar la Antena 3 și România Tv, și nu cunoști realitatea cotidiană a capitalei, chiar erai încântat de (ne)realizările edilului-șef. Dar, chiar și așa, dacă ai un ochi critic, observai că ținuta primăriței, o ie neagră, dar și grimasele de pe fața acesteia, trădau un spectacol grotesc regizat cu scopul de a ne readuce aminte de Cântarea RomânIEi.
Personal, mi-aș fi dorit ca prezentarea de ieri, la un an de mandat, să fi fost cea a demisiei. Să fi ieșit frumos madam Firea, tot în ie neagră, și să ne fi anunțat că sistemul a învins-o sau, de ce nu, să fi spus că pentru ea pălăria de primar al capitalei este una prea mare și dorește să se retragă pe domeniile de la Voluntari și să-și scrie memoriile neputinței. Era mult mai potrivit și mai benefic pentru bucureșteni. Și pentru noi, desigur, pentru că nu o mai vedeam pe la tembeleziuni, la ore de vârf, spunând tot felul de prostii. Poate, dacă i se aplica aceeași măsură și atunci când, în calitatea de purtător de cuvânt PSD, în campania pentru alegerile președintelui RomânIEi, a făcut tot felul de afirmații nedemne pentru un OM, acum, noi, cărășenii, îl aveam premier pe Grindeanu. Sau poate nu, că pesediștii o au și pe Olguța.
Și, da, nu mulți s-au pierdut cu Firea când Grindeanu a spus adevărul. Madam Firea trebuia să aibă o scuză la promisiunile făcute anul trecut și atunci când Guvernul României nu îți dă un sac cu bani, pe care să-l cheltui tu după bunul plac. Și dacă ți-ar fi dat acești bani tu tot ai fi bătut câmpii cu deblocarea tuturor șantierelor din București, realizarea cea mai importantă pe care ți-o arogi.
Cum peste două zile vor începe probele scrise la Bacalaureat, prima probă fiind cea de la Limba și Literatura Română, aș vrea să le atrag atenția celor care dau examenul vieții în acest an că „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” NU a fost scrisă de Liviu Rebreanu, cum ne spunea pe blogul personal o altă duduie pesedistă din guvernul PSDragnea, Ana Birchall. Nu plânge, Ană, zorile se revarsă iar Liviu, nu Rebreanu, ci Dragnea, are un loc pentru tine și în viitorul Guvern.
Până atunci, rămânem cu realitatea social-politică a Carașului nostru din care s-au desprins câteva știri interesante, una dintre ele este afirmația senatorului Vela, care ne-a anunțat la Banat Tv că la Consiliul Județean vom avea alegeri pentru președintele forului. Tot legat de parlamentarii ce ne reprezintă în cel mai înalt for legislativ al țării, am auzit un zvon conform căruia un deputat cărășean ar putea juca într-o telenovelă, după ce a devenit subiect zilnic al știrilor care circulă mai repede în… mediul online. Tot din zona de cancan, se pare că o publicație din județ se va afilia surorii mai mari, cancan.ro.
Așteptând să se confirme sau nu zvonurile, nu-mi rămâne decât să vă doresc o sărbătoare a Sânzienelor aducătoare de rodnicie și fertilitate!
John GAVRILESCU
