Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață alte două coduri de vreme rea care vizează și județul Caraș-Severin.
De astăzi, de la ora 12:00 până în această seară la ora 23:00, este un vigoare un cod portocaliu de averse torențiale. Conform meteorologilor, „în după-amiaza zilei de miercuri (17 iunie) și la începutul nopții de miercuri spre joi (17/18 iunie), în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și local în Oltenia, Muntenia și Moldova vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice”.
De joi dimineață, de la ora 10:00 până sâmbătă, 20 iunie, la ora 10:00, întreaga țară se va afla sub cod galben. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Karina TINCUL
