Nu scăpăm de caniculă. Cod galben în Caraș-Severin, în următoarele două zile!

modelmic

După câteva zile în care regimul termic din Caraș-Severin a fost normal pentru această perioadă a anului, de mâine canicula revine în forță. Județul Caraș-Severin se va afla, din nou, timp de două zile sub cod galben. 

Conform unei avertizări a Administrației Naționale de Meteorologie, miercuri, 29 și joi, 30 iulie, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei