Consiliul Județean nu mai vrea Băile Neptun! Băile Herculane își vinde „perlele” la bucată!

modelmic

Încă o „perlă” istorică din Băile Herculane, de o frumusețe aparte, urmează să fie scoasă la vânzare în fața publicului larg. Asta după ce Consiliul Județean, înscris primul în cursa pentru cumpărarea imobilului în cauză, a decis să renunțe la dreptul de preemțiune pe care îl deținea.

 

Este vorba aici despre Băile Neptun, foste Baia „Szapary”, Baia „Regina Maria”, „Băile termale cu bazine și cabine”, în privința cărora Consiliul Județean Caraș-Severin se bucura de atributul de a fi preferat oricărei alte persoane sau societate interesate de cumpărarea imobilului.

Cu toate acestea, autoritățile județene au stabili recent să renunțe la acest drept de preemțiune care le dădea autonomie asupra imobilului aflat în paragină, lucru care va duce la reînceperea procesului de scoatere la vânzare.

Baile_Herculane_Baia_Neptun_(1)

Băile Neptun vor fi puse pe piața imobilelor disponibile și își vor aștepta printre dărâmături, foste bucăți de istorie și buruieni, cumpărătorul interesat și dispus să investească în una dintre cele mai frumoase și vechi clădiri ale stațiunii.

Cu o istorie de 132 de ani în spate, Băile Neptun se află pe Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii, datând încă din anul 1883, atunci când s-a început construirea acesteia.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. adam

    Consiliul Judetean fara Frunza este zero, portari de doi lei, functionari de un leu si directori fara valoare, adica zero. Asteptam regionalizarea sa mai salveze ceva, altfel merg toti spre DNA, spre autodistrugere…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei