Noi locuințe ANL pentru reșițeni! Vezi când va fi gata imobilul!

modelmic

 

Calea Caransebeșului din municipiu se va transforma într-un adevărat complex de locuințe ANL, și asta pentru că pe lângă blocurile deja existente, familiile care nu au o casă, vor avea la dispoziție un nou imobil în zonă.

 

Decizia a fost ridicată de primarul Mihai Stepanescu în cea mai recentă ședință de Consiliu Local, iar aleșii reșițeni au aprobat proiectul.

Blocul ANL va fi ridicat tot pe Calea Caransebeșului și va pune la dispoziția reșițenilor un număr de 19 unități locative, care să vină în completarea blocurilor deja existente. În zonă au mai fost ridicate în ultimii ani 14 astfel de imobile de locuit.

„Am aprobat un proiect ce vizează construirea unui bloc ANL pe Calea Caransebeșului, este vorba de 19 unități locative, care vor veni în completarea acelei zone, unde sunt deja 7, 4, respectiv încă 3 astfel de blocuri”, explică Mihai Stepanescu.

De asemenea, au fost aprobate și listele cu ordinea cronologică a persoanelor care au solicitat o locuință din fondul de stat, socială sau pentru tineri.

„Este listă valabilă pentru acest an. Noi am ținut cont și de eventuale contestații, deși în ultimii ani n-au prea fost, dar acestea sunt listele finale și deciziile noastre pot fi atacate în instanță”, a mai menționat primarul Mihai Stepanescu.

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Razvan

    Jumate din blocurile din govandar is parasite …. Pentru ce mai construiti altele? Cine isi permite sa cumpere apartamente in Resita ? Eu nu pot sa inteleg logica acestor indivizi…

  2. Raul

    Bai Razvane da’ esti cam prost. Te trezesti scriind aiurea, sa te afli in treaba.Stii cati tineri nu au locuinta, cati au cereri depuse? Peste 2000 doar la ANL-uri. Pe bune, nu mai scrie daca nu ai habar.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei