
Răsturnare de situație din cel de-al doilea tur de scrutin a bulversat o țară întreagă. Susținătorii candidatului social-democrat s-au luptat cu morile de vânt în fața valurilor de votanți care au luat cu asalt secțiile în speranța că votul lor vor duce la alt deznodământ decât cel așteptat de PSD.
Lucru care s-a și întâmplat, iar cărășenii au avut o contribuție importantă la rocada celor doi candidați în ceea ce privește preferințele electoratului. Datele centralizate în urma alegerilor arată că în marea majoritate a localităților cărășene, Klaus Iohannis a obținut procente semnificativ mai mari decât cele obținute de candidatul PSD.
Astfel, din cele 84.239 de voturi valabil exprimate, la nivel de județ, 46.038 au fost în favoarea lui Iohannis. Caransebeșenii au fost cei mai porniți să evite ajungerea lui Victor Ponta la putere, pentru ca fotoliul de președinte să fie ocupat de candidatul ACL. Astfel, la Caransebeș Klaus Iohannis s-a bucurat de un procent de 60,05 la sută, cu mai bine de 20 de procente mai mult decât contra-candidatul său.
Reșițenii și bocșenii și-au îndreptat și ei ștampilele tot spre ACL, cu procente de 56,29, respectiv 56,27 la sută în favoarea lui Klaus Iohannis.
Singurele orașe din Caraș-Severin în care cetățenii nu s-au lăsat impresionați prea tare de faima „calității nemțești”, au fost Moldova Nouă și Oravița, acolo unde candidatul PSD Victor Ponta a fost în fruntea voturilor cu procente 58,01 printre locuitorii din Moldova Nouă și 52,36 la sută, printre orăvițeni.
Situația voturilor în județ arată în felul următor:
REŞIŢA – 43,71% Victor Ponta, 56,29% Klaus Iohannis
CARANSEBEȘ – 39,95% Victor Ponta 60,05% Klaus Iohannis
ANINA – 47,18% Victor Ponta, 52,82% Klaus Iohannis
BĂILE HERCULANE – 48,41% Victor Ponta, 51,59% Klaus Iohannis
BOCȘA – 43,73% Victor Ponta, 56,27% Klaus Iohannis
MOLDOVA NOUĂ – 58,01% Victor Ponta, 41,99% Klaus Iohannis
ORAVIŢA – 52,36% Victor Ponta, 47,64% Klaus Iohannis
OȚELU ROȘU – 48,43% Victor Ponta, 51,57% Klaus Iohannis
În total, în mediul urban 38.201 dintre cărășeni au votat cu Victor Ponta, într-un procent de 45,35 la sută și 46.038 cu Klaus Iohannis, respectiv 54,65 la sută.
Alexandra JURCA