Marian Csigi, un tânăr în vârstă de 16 ani din comuna Doclin a dispărut în condiții suspecte în data de 23 ianuarie, fiind de negăsit de atunci. La aproape 7 luni de la data dispariției, oamenii legii au reușit să îi dea de urmă la doar câțiva zeci de kilometri de casă, în Timișoara.
La audieri, minorul a declarat că a plecat voluntar de la domiciliu, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu membrii familiei. În tot acest timp acesta s-a plimbat în voie, fără a fi recunoscut de nimeni, atât prin Tirol, cât și prin Fizeș, Berzovia, și pe raza altor localități din județul Timiș.
Poliția informează că în perioada în care a lipsit, băiatul nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nu a suferit traume fizice sau psihice.
Băiatul a fost încredințat familiei și se află în afara oricărui pericol.
Reamintim că modul în care băiatul a dispărut a declanșat un adevărat scandal în comună, dar și suspiciuni cu privire la soarta minorului.
Familia băiatului declara atunci că la baza dispariției ar sta un conflict cu o vecină care l-ar fi luat la bătaie pentru că a intrat cu caprele pe terenul său. Din acel moment, Marian Csigi a fost de negăsit, lăsând în urma sa caprele, cojocul, telefonul, bâta și straița cu mâncare.
Suspect este și faptul că pe telefonul băiatului, despre care rudele susțin că nu știe nici să scrie, nici să citească, s-a găsit în ziua dispariției și un mesaj netrimis, scris corect gramatical și cu diacritice, în care acesta își anunța familia să nu-l caute pentru că el nu se mai întoarce acasă.
CITEȘTE ȘI: Alertă la Tirol! Primăria Doclin și Poliția îl caută pe tânărul Marian Csigi!
Alexandra JURCA
