Ministrul Drulă leagă Oltenia de Banat printr-un drum rapid

a1

Dacă autostrada se lasă așteptată, poate-poate reușim cu un drum rapid, pare să spună actualul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe anunțul postat pe SICAP că ortacul de partid, subprefectul de Caraș-Severin, Andrei Plujar s-a și grăbit să se laude cu isprava ministrului USRist: „Drumul rapid Craiova-Lugoj care va străbate Caraș-Severin este o promisiune îndeplinită pentru Oltenia și Banat“.

Plujar Andrei, subprefect de Caraș-Severin, declară: „Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a anunțat că licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova-Lugoj a fost publicată azi pe SICAP”. Sunt puse la dispoziția celor interesați, de către ministrul Transporturilor, și câteva date despre viitorul drum:

– lungime estimată: ~250km
– licitația are la bază noul caiet de sarcini cu termene și plăți mult mai clare, care să nu mai rezulte în sincope la derulare
– profilul drumului, autostradă sau drum expres, va rezulta din analiza cost-beneficiu, el putând să varieze pe sectoare, în funcție de costuri și dificultatea terenului
– din contract va reieși un studiu de fezabilitate cu grad foarte mare de detaliu, așa-numitul „preliminary design” (proiect tehnic “preliminar”), astfel încât o licitație design&build ulterioară să aibă majoritatea riscurilor (de ex. geotehnice) eliminate, dar să permită inovație și adaptare la tehnologia constructorului.

a2

Toate bune și frumoase, atâta doar că ministrul Drulă nu precizează un orizont de timp în care acest drum rapid, expres sau cum vrea domnia sa să-i spună, va fi gata. Dacă vom avea același ritm ca la segmentul Lugoj-Deva e foarte posibil ca legătura dintre Banat și Oltenia să se realizeze după ce românii vor reuși să călătorească prin tele-portare, o metodă ce sigur se va inventa odată și cu siguranță va fi mai rapidă decât drumul rapid, mai ieftină decât un km de autostradă și mai prietenoasă cu mediul, că tot e la modă acest termen. În rest….

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    Andrei Plujar s-a și grăbit să se laude cu isprava ministrului USRist: „Drumul rapid Craiova-Lugoj care va străbate Caraș-Severin este o promisiune îndeplinită pentru Oltenia și Banat“.

    Craiova-Armeniş nu ar fi suficient?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei