„Mi se pare totalmente deplasat”! Popa, nemulțumit de suma alocată Reșiței de Consiliul Județean Caraș-Severin!

modelmic

35.000 de lei a alocat săptămâna aceasta Consiliul Județean Caraș-Severin administrației locale din Reșița din totalul de 1.780.000 de lei ce au fost repartizați unităților administrativ-teritoriale din județ, bani proveniți din cota de 17,25% din impozitul pe venit. Suma ce a revenit Reșiței, a plasat municipiul reședință de județ la același nivel sau chiar sub nivelul mai multor comune, aspect asupra căruia a atras atenția primarul Ioan Popa, în ultima ședință de Consiliu Local.

Am primit 35.000 de lei, ca multe comune din județul acesta, chiar mai puțin decât unele comune, deși avem 75.000 de locuitori. Dacă facem o matematică simplă și avem oameni care cunosc matematică aici, mi se pare totalmente deplasat să aloci 35.000 de lei din rectificări unui oraș de 75.000 de locuitori, egal cu comune care au 500, 600 sau 1000 de locuitori. Dacă facem regula de bani la 1000 de oameni, noi ar fi trebuit să primim suma a 75 de localități din județ”, a precizat Popa. Edilul a adăugat că nu insistă asupra subiectului deoarece nu vrea să intre în polemici.

Dacă dintre orașe, doar stațiunea Băile Herculane a primit o sumă mai mică decât cea alocată Reșiței, au existat și comune care s-au ales cu bani mai mulți, precum Bozovici (56.000 de lei), Gârnic (41.000 de lei) Fârliug (39.000 de lei) sau Șopotu Nou (39.000 de lei). Consilierii județeni liberali s-au arătat indignați de modul în care au fost repartizați banii, acuzându-și colegii social-democrați de atitudine dictatorială. Președintele forului județean, Silviu Hurduzeu, afirma însă că banii nu au fost împărțiți pe criterii politice, ci având în vedere arieratele UAT-urilor și dificultățile întâmpinate de acestea în susținerea programelor de dezvoltare locală.

Citește și Atitudine dictatorială în Consiliul Județean Caraș-Severin, acuză liberalii, nemulțumiți de modul de repartizare a banilor către Primării!

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Eu nu doresc … să iau bani în plus de la contribuabili …”, a explicat primarul Ioan Popa (după ce a majorat cu 500% ceva impozite).
    Acum: „mi se pare totalmente deplasat să aloci 35.000 de lei”.
    Adică i se pare prea puţin.
    Dar aşa zis, aşa primit. Acum sucit.
    Pare şi este totalmente deplasat să mai aloce cineva bani în plus unui primar (hain) care mai şi declară că … nu doreşte bani în plus (de la contribuabili).
    Implicit cotă de la contribuabili care plătesc impozit pe venit.
    Dacă nu doreşte …

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei